Archive for July, 2010

copacul Gelu…

Posted by on Friday, 9 July, 2010

S-a nascut singur pe lume la umbra unui fir de iarba, pe malul unui lac lenes, in cel mai mare parc al orasului. Inca de cand a scos capul in lume s-a masurat neincetat cu lucrurile din jur, subjugat de o singura dorinta nebuna, aceea de a fi cel mai inalt si mai falnic din tot parcul.

S-a intrecut mai intai cu un fir de iarba, mai apoi cu o trestie bine infipta in malul lacului si nu si-a luat ragazul de a-si savura bucuria decat dupa ce, intr-o primavara norocoasa, si-a inaltat varful deasupra tuturor salciilor din zona.

Numele si l-a primit pe cand era inca tanar,  daltuit in suferinta coajei de un baiat cu un briceag, care a scris simplu: „Gelu”. Iar copacul, dupa o vreme, si-a considerat cicatricea un tatuaj foarte „cool”.

Aparitia tatuajului a marcat inceputul perioadei rebele a lui Gelu. O perioada nebuna, pe cand se amuza aruncand cu ghinde in capul oamenilor care i se plimbau pe la poale.  Tot atunci, isi aminteste zambind copacul, a apelat pentru un piercing la serviciile unei ciocanitoare renumite, colaborare de pe urma careia a ramas cu o sumedenie de gauri pe tot corpul.

Dupa ce a depasit aceasta etapa a vietii lui, Gelu s-a maturizat brusc. A realizat curand ca este diferit, ca este singurul de felul lui si ca are in viata o misiune importanta. A inteles ca trebuie sa devina cea mai mare umbra a parcului, ca trebuie sa invete multe lucruri noi, ca trebuie sa creasca tot mai inalt si sa ajunga poate pana la nori.

A inceput atunci sa priveasca cu atentie la oamenii care veneau in numar din ce in ce mai mare ca sa se ascunda de arsita la umbra ramurilor sale. De la un batranel taciturn si incruntat a invatat bucuria pescuitului si, noaptea, cand ramanea singur in parc si nimeni nu putea sa il vada, isi apleca cu grija cate o ramura pana atingea luciul apei, asteptand atacul pestilor ca un pescar incercat. A renuntat la aceasta pasiune cand, intr-o zi, chiar in carnea trunchiului sau, un barbat imbracat in verde a infipt un semn alb de pe care Gelu a buchisit ca un scolar incepator: „Pescuitul interzis. Amenda 300 RON”. Gelu nu ar fi avut niciodata de unde sa plateasca 300 de RON.

Dupa o vreme, umbra copacului a devenit spatiul favorit de intalnire al oamenilor locului. De la unul dintre ei, un hatru cu parul alb, Gelu a deprins tainele sahului si il ajuta interesat de fiecare data cand il descoperea jucand vreo partida. Atunci isi misca cu inteligenta ramurile, strecurand razele orbitoare de soare in ochii adversarilor, ca sa savureze apoi fericit fiecare victorie a favoritului sau.

Gelu isi traia momentele de glorie cu bucuria si implinirea celui care a realizat tot ce si-a propus in viata. Umbra lui era cea mai mare din tot parcul, iar privirea lui se ridica deasupra tuturor ca un insufletit turn de control.

Gelu era cel mai fericit si multumit copac din lume. Pana intr-o zi, cand, ridicand ochii spre cer, a vazut zburand pe deasupra lui un avion si, brusc, lumea lui s-a cutremurat si s-a prabusit in tristete. Incepand din acel ceas Gelu nu a mai trait decat pentru un singur scop, pentru un singur vis: sa poata sa zboare asa cum vazuse ca o fac oamenii, care treceau in avioanele lor stralucitoare pe cer in fiecare zi.

Ceas dupa ceas, saptamana dupa saptamana, Gelu si-a scos din pamant radacinile lui seculare, pana cand nu a mai ramas ancorat decat intr-o mica radacina, o  legatura infima cu pamantul de care dorea sa se desprinda. A stat asa vreme de mai multe saptamani asteptand cu infrigurare sa zboare cu primul vant prielnic. Si la prima furtuna, Gelu s-a smuls din pamantul in care fusese tintuit atata vreme si si-a trait secundele lui glorioase de zbor.

Intins cu toata lungimea lui la pamant, s-a mai privit pentru ultima data in oglinda lacului si s-a stins, sacrificand celor cateva secunde de plutire demnitatea copacului de a muri in picioare.

A doua zi barbatii imbracati in verde au ciopartit tacuti trupul uriasului sinucis. In locul ramas neumbrit oamenii au incetat sa mai vina, si-au gasit curand un alt colt, sub un alt copac, pe care sa il transforme in spatiul lor favorit din parc.

Nimeni nu mai stie nimic despre trupul uriasului Gelu. Poate s-a pierdut, poate a fost ars. Afara de o singura bucatica de lemn, scrijelita adanc in coaja cu numele “Gelu”, in inima careia, un sculptor artist, a gasit ascunsa o pasare.

Share

vulcanii noroiosi

Posted by on Saturday, 3 July, 2010

Sa imbratisam cu privirea zorii unui loc necunoscut e un ragaz pe care il oferim mintii pentru a privi catre lume cu ochii copilului din noi. Ne construim preferintele in jurul capacitatii lucrurilor de a fi altfel, tasnind cu indrazneala din monotonul comun. Traim fascinatia locurilor deosebite, ca pe o fotosinteza care ne ofera energia si patima cuvintelor pe care le vom rosti mai tarziu in fata prietenilor minunati sa ne asculte. Rezervatia “Vulcanilor Noroiosi” este un astfel de loc. Unic si minunat. Un loc despre care cu siguranta veti avea ce povesti.

Va rog sa vizitati “vulcanii” cu discretia iubitorului de frumos preocupat sa nu lase nici un semn al trecerii lui pe acolo. Vizitati si Paclele Mari dar si Paclele Mici, nu va lasati influentati de adjective. Iar daca sunteti norocosi, la plecare sau la sosire, lasati lacul Siriu, de care nu sunteti foarte departe, sa semneze amintirea unei zile perfecte in Romania.

DIRECTII:  Accesul se face din drumul national care leaga Buzau de Brasov prin Intorsura.  In localitatea Satuc, aflata la aproximativ 15 KM de Buzau  se face dreapta spre Berca.  Se traverseaza raul Buzau si se urmeaza indicatoarele aproximativ 16 KM.  Inainte cu 2 Km de vulcani drumul se ramifica, mergand spre stanga peste pod ajungeti la Paclele Mari, mergand inainte ajungeti la Paclele Mici.

INFO: “Vulcanii noroioşi sunt o rezervaţie botanică şi geologică aflată pe raza comunelor Berca şi Scorţoasa din judeţul Buzău. Fenomenul vulcanilor noroioşi poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari (coordonate 45°20’23″N, 26°42’33″E) şi Pâclele Mici (coordonate 45°21’30″N, 26°42’46″E). In preajma vulcanilor noroioşi, solul este sulfuros şi sărăturos, nepropice vegetaţiei obişnuite.

Vulcanii noroioşi reprezintă formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă.” (sursa)


Share