Te-ai bronzat cu urme. Iar eu sunt singurul norocos care vede asta. Totusi te preocupa atat de mult aceasta situatie. Vrei sa fi perfecta pentru mine?
Dar tu mereu te bronzezi cu urme. Asta pentru ca esti pudica si nu faci nici “top” si nici “less”. Atunci eu de unde nu as stii ca asa e perfectiunea, asa cu urme albe de la sutien si de la slip pe piele.
Altfel tu ai vrea sa te bronzezi uniform si perfect doar pentru mine, dar eu te-as compara cu o perfectiune care nu esti tu. Si macar daca as fi cunoscut perfectiunea cu care te compar de la TV sau din reviste. Dar nu, poate ca am cunoscut-o live, candva, intr-un trup aramiu fara urme de slip sau de sutien.
Iar tu acum simti nevoia sa compari bronzul tau cu acel bronz si sa invingi. Dar tu esti doar tu. Iar eu nu ma pricep sa iti arat prea bine ca nu urmele de pe bronz te fac sa ma pierzi.
Sirop de mare, pentru ca asa mi-a venit mie sa ii spun.
“Ce inseamna sirop de mare ?”, ma intrebi tu. Poate sirop de mere, continui… Inceteaza sa mai scrii lucruri fara noima. Tu nu vezi ca nu le intelege nimeni?
Sirop de noima, imi incerc norocul din nou. Imi place foarte mult siropul de noima. Cand ajungi sa-l gusti, atunci gustul lui capata noima si imi place.
Nu ma prind de jocul tau, imi raspunzi. Nu e deloc realist, actual, nu imi aduce nimic. E o aiureala fara sens.
Sirop de sens. Sirop de aiureala. Sirop de joc, l-ai baut pe tot, nu mai ai deloc, iti raspund.
Mai bine da drumul la televizor, imi spui, sa ne uitam la un film ori la stiri ori la… la realitate.
Sirop de realitate. Dar pana si tu stii ca siropul realitatii e chiar viata, adica exact ce ramane dupa ce storci ca intr-un pahar de ani toate zilele si noptile in care, la orice raspuns pe care l-am asteptat de la tine, mai intai, eu, am nascocit o intrebare pe masura.
Ai spus albastru?!… Uita!… Verde? Uita!… Negru? Uita! Mai bine taci… nu mai spune culori. Nu mai spune nimic… taci complet! Atunci cand taci te aud cel mai bine. Pe tine. In spatele cuvintelor doar te ascunzi speriata ca lumina din frigider cand o striveste usa.
Nu vreau ceai. Nu vreau cafea. Nu vreau nici macar bere. Te vreau pe tine. Asa cum esti cand nu oferi nimic in plus, nimic suplimentar… nimic care sa te completeze. Cand nu mai adaugi nimic, ramai doar tu. Limpede ca o felie de paine proaspata, neintinsa nici cu pateu, nici cu unt, nici cu gem.
Nu te imbraca! nici cu puloverul, nici cu pantalonii, nici macar cu sutienul sau chilotii. Uita tot… Uita-le! Ori daca nu le poti uita pe toate deodata, uita-le pe rand. Incepe cu orice vrei tu dar uita mai intai chilotii, pentru ca de ei iti va fi cel mai greu sa te desparti. Nu e vina ta, ca 99% dintre femeile de aceasi varsta cu tine si tu esti dependenta de chiloti. Mai ales daca sunt cat mai chinuitori pentru fund, eventual tanga sau … manga… sau langa…
Dar mai presus decat toate te rog uita sa mai pleci in seara asta. Noptile fara tine sunt al dracului de stranii. Mobila trosneste ingrozitor, robinetele picura lung singuratate. Si mai vine si un gand cumplit ce nu imi da pace, ma trezeste din somn si ma trimite bajbaind la bucatarie. Deschid usa la frigider si inauntru lumina e stinsa.
