povesti cu inger (1)
Si-a scos mainile din buzunar si a incetat sa mai fluiere incremenit in mijlocul aleii. La picioarele lui putea distinge clar silueta unei femei intinse pe asfalt. Era goala si doar parul incerca neglijent sa o acopere.
De necrezut dar aparitia nu-l tulbura deloc. Oare e vie, gandi… daca era vie facea struguri… ii veni in minte dar alunga raspunsul. Normal ca era vie. Asa cum statea cu o mana sub cap putea sa ii vada respiratia miscandu-i pieptul. Oricum o alee din parc nu era cel mai potrivit loc pentru somn.
Hei! se auzi rostind. Cine esti? Cine te-a adus aici?…
Nu a primit nici un raspuns dar la picioarele lui necunoscuta s-a miscat dandu-i de inteles ca urmeaza sa se ridice. Dar ridicarea ei era stangace si greoaie. Si-a acoperit ochii cu mana stanga incercand sa trateze cu maxima pudoare momentul, dar a intins in acelasi timp mana dreapta in fata pipaind aerul incercand sa o sprijine, sa o ajute. Cum mana lui nu intalni nicio rezistenta o privi din nou incercand insa politicos sa nu se holbeze. Femeia se ridicase doar atat incat sa se sprijine intr-o mana si ramasese asa pe jumatate intoarsa catre el. Era prima oara cand ii zarea ochii si stralucirea lor il tinu captiv cateva secunde.
De unde esti? Cine te-a adus adus aici? … i se paru din nou cel mai potrivit sa intrebe. Era evident ca nu venise singura din moment ce si doar sa stea pe jumatate ridicata era un efort pe care necunoscuta nu putea deloc sa il ascunda.
Gravitatia… ! sopti femeia, si el isi simti zambetul alterandu- se pe buze pana cand acesta a ajuns de s-a descompus cazand apoi lin in golul deschis sub barba de gulerul camasii.
Esti o inge… un inge…? Ai cazut? se balbai el. Si imediat, regretand parca momentul de slabiciune de mai devreme, ii ceru hotarat socoteala: De ce ai cazut? iar de data asta satisfacut o impunse cu privirea, neparand insa sa astepte vreun raspuns.
Mi-am pierdut aripile! raspunse ea limpede, parand insa a nu fi nici prea afectata nici prea tulburata de aceasta veste. Cred ca mi-e sete! a mai spus si cu un efort scurt, nu lipsit de gratie, s-a ridicat in picioare acoperindu-si atent trupul cu parul desfacut, lung de ii ajungea pana mai jos de genunchi.
Mi-e sete! repeta necunoscuta si impinsa ori de racoarea noptii, ori de slabiciunea picioarelor, sau poate de un alt gand se apleca usor inspre el… (va urma)
