COPACUL

Caut sa inchiriez o liniste in care, fiindu-mi permis orice, eu sa aleg sa raman cu hainele pe mine si, imbracat, sa te strang in brate si sa ma bucur.

Mi-a sosit comanda, dar, oricat as fi de flamand, nu o pot atinge. Am uitat cum sa mananc fara ca mai intai tu sa-i incepi gustul.

La noapte am sa traversez. Fara nici un ritual premergator, nu am sa ma uit nici in stanga si nici in dreapta, nu am sa astept nici culoarea verde a semaforului si nici nu am sa-mi usurez trecerea cu vreo zebra binevoitoare.

Am sa ma arunc in mijlocul strazii, ca in apele unui rau involburat… si daca au sa ma tina mainile, daca au sa ma tina picioarele, daca are sa ma tina sufletul sa trec… pe malul trotuarului celalalt ai sa ma astepti tu.

Sa nu te miri daca ai sa auzi mai mult zgomot dinspre mine in noaptea asta. Sunt iarasi treaz si ma bat in cuie, molecula cu molecula, de parchetul din living. Poate asa nu o sa te mai urmez, nu o sa te mai caut, nu o sa mai alerg ca un nebun inspre tine.

Tocmai am terminat al treilea pahar de uitare. De somn ma mai despart inca trei. Tintuit in insectarul construit de mine, nu am sa te visez. Dar inca mi-e teama sa inchid ochii, pentru ca simt ca, pana dimineata, o forta teribila vine si ma muta cu parchet, cu casa, cu intreg cartierul mai aproape de tine.

Cu spatele arcuit am sa ma fac pod peste trupul tau curgator de apa vijelioasa si tulbure. Stiu ca tu esti viitura in care urmeaza sa ma inec mai tarziu… si ma bucur.

Sunt contemporan cu nelinistea mea si aproape sunt sigur ca ea va trai suficient de mult incat sa nu mai fie contemporana cu mine.

Sunt contemporan cu durerea mea si aproape sunt sigur ca durerea este mult mai batrana decat mine, iar daca va inceta sa existe chiar si cu o ora inaintea mea, vreau sa ma bucur de ora aia.

Intr-o zi voi fi contemporan cu fericirea mea si, fiind mult mai in varsta decat ea, ii voi cere sa ma respecte suficient incat sa se ridice de pe scaun si sa ma lase sa ma asez… pentru totdeauna.