Pot sa-ti descompun toate trasaturile si sa te alcatuiesc inapoi, de mai multe ori pe zi, cu precizia unui antropolog cibernetic. Stiu totul despre tine… dar nu simt nimic.
Execut dragostea ca pe un program informatic, suficient de complex, insuficient de intens.
As putea schimba la paritate toata greutatea povestii noastre in doi, pe un singur sambure de maslina, din care oricand poate ceva prinde radacini.
©️copacul.ro
Cand dorm cine traieste in locul meu? Cine ma tine viu pana dimineata la schimbul de tura? Un alt eu, cu aceiasi statura, cu aceiasi dantura… ?
Tizule al meu din schimbul de noapte, sa ma-nvelesti mai bine se poate?!
©️copacul.ro
Astazi m-am izbit cu pieptul in mainile impreunate ale zecilor de perechi de indragostiti din parc.
Tara, tara, vrem ostasi!… le-am strigat apropiindu-ma in viteza.
Ce faaaaaci?!.. m-au impins inapoi cei mai multi cu furie. Esti nebun?
Va masor iubirea, le-am raspuns. Cand ne indragostim cu adevarat redevenim copii.
©️copacul.ro
Nu te teme! Am sa ma arunc in adancul viselor tale inarmat cu un ciomag oniric si am sa alung din ele toate fapturile de cosmar care vor sa te atace… am sa deviez cu coada lui cursul tuturor raurilor intunecate care vin sa te inece, am sa sfarm cu el toate inaltimile de pe care ai putea sa te prabusesti la nesfarsit. Dormi!
©️copacul.ro
Hai sa va spun cum ne-am ales cu trupurile astea ecologice paroase si mari! In ziua cand ne-am asezat la coada pentru a ne primi sufletul, Dumnezeu ne-a intrebat viclean: doriti si punga pentru el?
Nu pot sa nu ma gandesc cat de simpla ar fi putut sa fie viata noastra daca i-am fi raspuns raspicat: Nu, multumesc!
Dar eu mi-am invatat lectia, de atunci, de fiecare data cand mi se ofera o punga, o refuz.
©️copacul.ro
In fiecare dimineata ma scufund in citoplasma vie a orasului ca un virus pieton, infectandu-i strazile cu pasii sovaitori. Pielea de asfalt a orasului capata mirosul urmelor mele. Fiecare strada devine o rana pe care mersul meu nu o lasa sa se inchida. Orasul meu este bolnav de mine, dar nu-i cine sa-i masoare febra, sa ma gaseasca vinovat, sa ma exileze si sa il vindece.
©️copacul.ro
E adevarat, nu sunt bogat… dar din putinul meu tot pot sa ofer oamenilor un dar de pret. Oxigen.
Am calculat ca daca imi tin respiratia 1 minut la fiecare 6 minute din viata mea, din economia facuta, pot darui oamenilor un copac in fiecare zi.
©️copacul.ro
In fiecare dimineata imi umplu buzunarele cu numerele potential castigatoare de la loto si ma avant la drum cu speranta. Consum cu bucurie orele din ultima zi in care sunt sarac. Le fac din mana calatorilor din trenuri, mangai pe cap cateii prin parcuri, ocolesc baltile cu tenesii mei inca noi, dar ieftini; ma sterg pe frunte, alung o musca, imi verific abdomenul cu urechea si rad. In ziua in care voi fi bogat nu am sa mai fac nimic din toate astea.
Poate ca fericirea nu este decat un bilet la loto amanat!
©️copacul.ro
A luat-o ziua la vale, anotimpul nu mai poarta sandale, mi-au crescut in cizme picioare… Ce dezolare!
Vantul sufla prin crengile goale, frigul nu-mi place, caut o cale, vara-i pierduta, nu am scapare… Ce dezolare!
Pasare calda fa-ma Doamne, sa plec, e ultima iarna prin care trec!
©️copacul.ro
Am sa imi iau animal de companie un crustaceu, cand il scot la plimbare sa miroasa orasul a mare. Sa il port cu o lesa zgomotoasa sa-i scoata pe oameni din casa, sa se mire… si sa respire.
©️copacul.ro