scantei

This entry was posted by on Sunday, 24 January, 2021 at

Inaintam cu greu. Erau locuri unde zapada imi trecea de brau, iar viscolul ma izbea furios, in rafale. O tineam ascunsa la piept, acoperita cu haina si ma opream uneori la raspantii, cat sa ma intorc cu spatele pavaza in calea vantului. Imi deschideam atunci nasturele de la gat si aruncam cu grija o privire inauntru: Uff, hai ca sta bine, ma imbarbatam si porneam mai departe!

Cand mai aveam doar cativa pasi pana la scoala, l-am zarit pe Ionel. Venea anevoios, purtand o caciula mare din blana de iepure, infasurata in jurul obrajilor si legata strans cu sireturile, ca un burlan, din intunericul caruia ma priveau doi ochi curiosi, sclipind de fericire.

Ba, n-auzi, nu mai facem ore azi, a racnit el la mine, incercand sa acopere suieratul vantului prin curtea pustie a scolii! Cica s-a troienit drumul mai la vale de Poiana si nu mai trece rata cu profesorii. Ai sa vezi tu ca o sa ne trimita Nea Ilie acasa pe toti.

Asta era o veste care m-ar fi umplut de bucurie in orice zi, dar care, acum, ma facea sa ma cutremur mai rau decat tremuram de frigul de afara.

Poate ca vine, ma, de unde stii tu, i-am raspuns suparat!? O fi resusit sa treaca si vine!

Intrasem in scoala si Ionel s-a oprit brusc, s-a intors spre mine si m-a intrebat privindu-ma nauc:

Ba, da ce, tu esti prost? Pai ce, tu vrei sa facem ore?

Ei, lasa ca stiu eu mai bine… i-am mai raspuns imbufnat.

In clasa fetele erau adunate cu toatele ciucure in jurul godinului care, cu tabla lui incandescenta, bine hranit cu carbuni inca de cu zori de Nea Ilie, ingrijitorul, amortise placut atmosfera hibernala. Intr-un alt colt, baietii jucau tzaca’ pe luatelea, cu monede mari de o suta si, de cum i-a zarit, Ionel, si-a aruncat grabit haina si caciula si s-a dus direct spre ei, cautandu-se prin buzunare de ceva maruntis. 

M-am asezat tacut in banca si, neindraznind sa imi dezbrac haina groasa, priveam absent dansul fulgilor de nea care se izbeau in fereastra.

De ce stai mai asa incotosmanat, nu vezi ca a facut Nea Ilie focul in godin? Vrei sa transpiri si apoi cand iesi afara sa racesti?

Mai lasa-ma in pace, Tantico, i-am raspuns repezit, Stau cum vreau si…apoi e numai treaba mea cum stau!

***

Ma, copile, aveam sa aud mai tarziu vorbele inecate de lacrimi ale mamei, ce-ai facut ma cu cala mea? Tu nu stii ma, cat m-am trudit eu cu ea? De ce i-ai taiat, ma neispravitulule floarea?

Era cala ei si mama a vegheat-o, a ingrijit-o si a asteptat-o cu rabdare sa infloreasca mai multe luni. A udat-o mereu si i-a vorbit in soapta uneori. Pana cand, intr-o zi, aproape de inceputul primaverii, minunea s-a aratat purtand chipul unei flori albe, imaculate, gingasa ca o ureche de copil in care sta ascuns, tainuit, un puf de aur galben.

***

I-am auzit glasul prin usa deschisa a cancelariei. Era la noi in scoala de doar cateva luni, fiind unul dintre profesorii suplinitori. Terminase liceul in urma cu un an si acum se pregatea pentru facultate, dar, cu chipul ei de copil si trupul ei firav, te putea face usor sa o socotesti drept una dintre eleve. 

Vinerea viitoare este ziua mea, se confesa ea unei colege, dar sa stii ca eu nu mi-am sarbatorit ziua niciodata. Am fost crescuta pe cand eram mica de bunici, dar am simtit ca le-am amintit mereu de parintii mei care au pierit. M-au iubit, in felul lor, dar s-au stins si ei, parca prea repede, fara sa ma fi strans in brate cu bucurie si fara sa sarbatorim impreuna sau sa ne fi facut vreodata vreun dar. Si, cumva, m-am invinovatit pentru toate astea multa vreme.

***

Eu nu aveam nimic mai de pret pe care sa i-l fi putut aduce in dar. Si, pe masura ce se apropia ziua hotarata, ma perpeleam tot mai tare. Insa, chiar in dimineata in care s-a implinit sorocul, mi-a venit un gand. M-am urcat cu hotarare pe un scaun, am apucat floarea firava a calei si am desprins-o cu un cutit. Am ascuns-o apoi cu grija, la piept si m-am daruit viscolului.

***

Dupa o vreme, Nea Ilie a venit pe la noi si, strangandu-ne pe toti in jurul lui, ne-a zis cu glasul lui domol:

Ma copii, vedeti si voi ca nu prea sunt vesti bune legate de ore. Dar mai stati si voi pe aicea o vreme, poate ajunge careva cu rata, dar daca nu, mergeti si voi pe la casele voastre. 

Si a plecat in treburile lui, insotit pe holuri de chiotele de bucurie ale tuturor.

Afara vantul se incordase si mai puternic si ningea cu furie. Scoala s-a golit curand si elevii au plecat zgribuliti in grupuri razlete spre case. 

Inca o mai purtam la piept, dar acum nu o mai simteam zvelta si frageda. Cand am ramas singur, mi-am desfacut haina, am scos pe banca floarea ofilita si am mangaiat-o trist, ca pe trupul parasit de suflet al iubitei. 

M-am ridicat apoi si m-am uitat pentru ultima data inspre statia de autobuz, dar afara doar viscolul era stapanul pamantului. M-am apropiat incet de godin si i-am deschis usa, am asezat floarea in palma si am lasat-o sa cada usor in flacari. Floarea s-a zvarcolit scurt si, cu un pocnet mic, s-a ridicat in scantei. 

©️copacul.ro

0
Be the first one to like this.
Please wait...
Share

Leave a Reply