COPACUL

– Manu… Manu… Manu… Manuela, tu san mârâ bahtali thai mârâ dadeschi!

– Da, mai Nicule, doar ca pe ea o cheama Mihaela. Si atunci eu am sa schimb asa in cantec si am sa zic: Miha… Miha… Miha… Mihaela, tu san mârâ bahtali…

– Da ma, tu poti sa schimbi linistit, ca ea tot intelege, ca restul cantecului ramane la fel, se invoia el.

Asa ne petreceam drumul de la gara, ca era lung dar umbrit de padure si puteam acolo canta cat ne tinea pieptul.

– Dar ia mai zi odata, mai Nicule, ma rugam eu, ca sa repet si eu dupa tine, sa pot sa-l tin minte!

Si Nicu nu statea prea mult pe ganduri si incepea din nou, mai avantat, sa cante:

– Ghili, ghili romani… tu san mârâ bahtali thai mârâ dadeschi!

Si eu repetam dupa el o data, de doua ori, pana cand, de la o vreme, cantam dimpreuna, intr-un glas.

– Bravo ma, hai ca l-ai invatat! Ai vazut ca nu a fost greu deloc, ma incredinta Nicu!

– Si ia zi ma, Nicule, ma minunam eu, dar de unde stii tu sa vorbesti asa in tiganeste?

– Nu vorbesc eu, ma, doar ce am prins asa cateva cantece! Ca am un coleg de e tigan si m-a invatat el!

Si el incepea sa cante din nou, iar eu ma bucuram ca drumul spre casa era asa lung, dar imi parea si rau ca Nicu nu imi era tovaras mereu.

– Auzi mai, Nicule, il mai intrebam!? Dar cum e ma pe la tine pe acolo, pe la Calarasi!?

– E bine ma, imi marturisea el, dar cel mai mult imi place ca e Borcea aproape si au amenajat din ea un loc unde putem sa mergem cu barca. Tu il stii pe Luci, pe varu-meu, el e de patru ani pe acolo si deja se cunoaste cu toata lumea si m-a ajutat mult cand eram la inceput, iar acum tot el m-a luat si la canotaj!

– Trebuie ca e frumos la conotaj, mai Nicule, dar ma gandesc ca e si greu cu draci, nu-i asa?

– La mine nu e ma asa greu, ca eu sunt carmaci, iar astia de trag la rame sunt toti mari asa cat Luci si nu le e frica de efort. Dar carmaciul e totusi bine sa fie mai subtirel, sa nu atarne prea greu in barca si sa il tina plamanii sa strige tare cand tine ritmul, ca sa stie ailalti cat sa vasleasca de repede.

– Ce bine ar fi fost daca eram si eu carmaci ma, Nicule, ii marturiseam eu. O furam pe Mihaela cu barca si coboram cu ea pe Dunare pana la mare, sa stii.

Si el radea de gandul meu si eu ma minunam cum drumul de la gara, care imi parea atat de lung si anevoios atunci cand eram singur, se scurta asa de mult acum cand il masuram in doi!

Dar Nicu se intorcea acasa doar vinerea, nu ca mine in fiecare zi. Lua atunci trenul de la Calarasi, si, cand intra in gara de la Slobozia, ma gasea asteptandu-l bucuros pe peron si imi facea semne sa ma urc in vagonul lui.

– Vino ma incoace, ca ti-am tinut loc langa mine, ma striga el razand.

Iar eu ma aruncam pe bancheta din fata lui marturisindu-i intr-un suflet:

– De abia asteptam ma sa vii, ca am atatea sa-ti spun!

– Pai toarna nene, sa vedem ce mai e nou, ma poftea el! 

Si ma impungea apoi usor cu capul in piept, tachinandu-ma ca un tap.

– Ce sa fie, ma, ii recunosteam eu, uite ca acum sunt in limba dupa o tiganca. E de pe la Andrasesti fata si am vazut-o la tren saptamana asta de vreo cateva ori. E frumoasa de mori, ma! L-am si intrebat pe un baiat de pe la ei, despre ea si el mi-a spus ca o cheama Mihaela si ca e tac-su mare bulibasa prin sat. Ieri m-am hotarat si m-am dus de m-am bagat in seama cu ea. Dar stii cum m-a repezit pe tiganeste, ma!? Nici nu vreau sa imi inchipui cate mi-o fi spus ea acolo, pe limba ei!

– Pai vezi, ma, ca tu ai gresit! Trebuia mai bine sa-i canti ceva pe tiganeste, se amuza Nicu! Asa le place lor. Eu stiu, ca am umblat cu una vreo cateva luni. Si o luam asa deoparte pe vreo banca din parc si ii trageam imediat cate o dedicatie, i-auzi:

– Dicta mamo ki Bori, ki bori da ki bori, Te avelamenga bahtali, Dieula bahtali…

– E frumos ma ce canti tu acolo, apreciam eu, dar eu de unde amarului sa stiu sa-i cant pe tiganeste, doar nu am crescut la satra!?

– Lasa, ma, ca o sa te-nvat eu cate ceva, ma incredinta Nicu! Si cand o sa te mai vezi cu ea, ii tragi direct o cantare si ai sa vezi cat o sa-i placa.

Si Nicu incepea sa ingane din nou cantecul iar eu, cu urechile la panda, il insoteam pe cat puteam pe la refren:

– Dicta mamo ki Bori , ki bori da ki bori…

– Auzi mai Nicule, ii marturiseam eu intre doua reprize de cantat, stii ce mi-a spus tata cand m-a auzit ca umblu dupa o tiganca!? Ca cica daca te iubesti cu una din astea aprinzi focul si pe gheata, cica il aprinzi si fara chibrit ma, cu ochii!? Crezi tu ca e adevarata vorba asta!?

Iar Nicu radea si se prindea numaidecat in jocul meu.

– E adevarata, ma, cum sa nu fie! Pai nu ti-am spus ca eu am umblat cu una, iar acum, daca nu sunt atent, aprind focul si cand dorm. Uite, daca vrei, pot sa-l aprind chiar si acum!

– Ma, nu cumva sa faci asa ceva, ma amuzam eu, ca ne dau dracu’ astia jos din tren pe aici si ne e drumul mai lung si avem si mai mult de cantat pana acasa!

©️copacul.ro