Posts Tagged amintiri

unchiul

Posted by on Monday, 11 January, 2021

Stiam bine locul unde crestea pelinul. Atunci cand esti copil descoperi cu usurinta lucruri care, oamenilor mari, le scapa. Cand reveneam cu bratele incarcate, nu-mi mai incapeam in piele de mandrie cand auzeam vocea mirata a mamei.

  • Dar unde l-ai gasit ma asa repede?! Si uite ca e pelin din ala bun. Musai sa imi arati si mie de unde il iei!
  • E secret, ii raspundeam zambind, arzand de nerabdare sa incepem ritualul nostru in doi.

Erau putine datile cand ma simteam asa de apropiat de mama ca atunci cand fierbeam impreuna sapunul.

  • Du-te ma de aici sa nu te arzi, imi spunea! Ai de grija cu soda aia caustica! Hai, acum vino de invarte in ceaunul asta, cat sa mai fac si eu una – alta, dar sa invarti incet ca sa nu te stropesti si sa mai bagi si in foc cate un lemn, din cand in cand.

Si eu invarteam bucuros, ca intr-o potiune vrajita care crestea, se ingrosa si mirosea a flori ca parul mamei.

Toamna tarziu, atunci cand muncile campului se terminau si se adunau roadele, sosea la noi in vizita si Unchiul.

Il priveam cum coboara greoi din Dacia noua, proaspat spalata, si ma apropiam atingand timid cu varful degetelor tabla fermecata, rosie ca focul.

  • Ia mana de acolo nepoate, sa nu o zgarii, ma intampina unchiul.
  • Ia vino si tu nepoata, o indemna apoi pe mama, si ia de aici ca v-am adus franzelele astea doua si un baton de salam. De la mine mai putin si de la Dumnezeu mai mult, vorba aia, se scuza el. E saracie la capitala, ce sa-i faci, e viata grea, nepoata.

Si mama le primea cu delicatete, le prindea cu varful degetelor si apoi saruta obrazul nadusit al unchiului.

  • Bine ai venit pe la noi, il intampina ea. Trebuie ca esti obosit si flamand de pe drum.

Si-l aseza la loc de cinste in capul mesei incarcate cu bucate alese, indemnandu-l cu dragoste:

  • Hai unchiule gusta si branza asta, si sunca. Am mai taiat si noi si un porc, ii spunea. Uite ia si din muraturile astea facute de mine.
  • Hai unchiule sa-ti pun si un pahar cu vin, intervenea atent si tata. Productie de anul asta, nici nu s-a limpezit inca.
  • Cum sa nu, pune nepoate, pune, il imboldea unchiul! Auzi, sa-mi dai si la Bucuresti o damigeana doua din asta, asa tulbure cum e el, lasa ca e bun, mai bem si noi ca sa facem sange.
  • Bravo ba nepoate, ba nepoata, ii complimenta apoi cu voce rasunatoare, vezi de aia imi place mie de voi, ca sunteti gospodari. Ce e al vostru e al vostru. Ce sa mai vorbim, aveti de toate.

Si continua in aceasi masura.

  • Auzi, dar buna e si branza asta, buna, buna… sa-mi dai si din ea, dar nu mult, asa un kilogram, doua si pune si cateva borcane din alea cu muraturi.

Si, rand pe rand, toate astea si inca multe altele, se asezau cuminti si ordonate in portbagajul pantecos al daciei de culoarea obrajilor treziti la viata ai unchiului.

  • Ia mai aseza-ti-va ba si voi pe aici, mai stati, sa ne veselim si sa ne bucuram, ne indemna apoi unchiul, si, vorba aia, cand ne-o fi mai rau, ca acum sa ne fie!

Si, dupa un timp se sumetea, isi stergea cu dosul palmei grasimea din barba, slobozea un chiot prelung, se ridica clatinandu-se, intindea paharul gol pentru a fi reumplut de tata, il ridica deasupra capului si rostea urarea lui preferata.

  • I-auze-o pe asta, nepoate! Numai pe asta si plecam, inca doua si mai stam, ia de bea si mai cere, si hai sa mergem ca-i tarziu.

Si asa trecea intreaga noapte si apoi venea si a doua zi, cand, abia ridicandu-se de la masa de pranz, cu ochii inca grei si vadit in intarziere, unchiul da zor sa plece.

  • Ba nepoata, ufff, cum m-am luat cu altele si vezi ca eram gata-gata sa uit, si sa vezi ce imi patea apoi pielea acasa. Sapun de casa de ala bunul, mai ai? Sa-mi dai si mie vreo cateva calupuri. Porcariile astea de le cumparam de pe la magazin sunt si scumpe si parca nici nu spala deloc. Offf, ca ce viata buna mai duceti voi aici la tara si noi cum ne mai chinuim pe la oras.
  • Cum sa nu, unchiule, se avanta mama. Avem, dar il tinem in pod, dar se urca asta micu’ mintenas.
  • Urca ma repede si scoate vreo zece calupuri din alea mai mari, colorate mai in verde si mai frumos mirositoare pentru unchiu-tau.

Si eu ma urcam, si prindeam calupurile in bratele mici si le sarutam pe frunte de despartire ca pe niste odoare de pret. In ele era pelinul meu, munca mea, sufletul meu, sortit sa plece pe pustie in pantecele incapator al unei dacii rosii si flamande.

Haideti repede ca pleaca unchiul! E graba, e foc. Mai pune si cosul ala, pune si o funie de ceapa si una de usturoi si aia si ailalta.

  • Auzi nepoata, mai zicea unchiul la sfarsit clatind din cap cu ingrijorare, pana la capitala e cale lunga. Taie si tu niste felii din franzelele alea si fa asa, cu ce mai a si tu, un sendvis, doua pentru drum. Oi opri pe la vreun popas sa-mi mai ostoiesc si eu foamea.

Si felia mama franzelele, punea intre ele salam si branza, punea slanina, ceapa verde, muraturi si sare. Le invelea frumos intr-un stergar nou, pentru unchiul.

  • Hai, la revedere nepoata, ramas bun nepoate, ca tare frumos mai e la voi. Mi-e dor sa ma intorc si sa ne revedem cat mai repede. La noi ce sa-i faci, e oras, e zgomot, e praf.
  • Hai, sa va traiasca si asta micu’, si sa te tii de scoala ba, auzi, daca vrei sa scapi de sapa…

Si m-am tinut. Si au trecut anii si am plecat la capitala. Locuiam la camin, si acolo m-au ajuns vorbele profetice ale unchiului. Asa era, la Bucuresti nu erau de niciunele. O duceam greu, si cu mancarea si cu somnul. Mancam te miri ce si dormeam pe un pat cu salteaua rupta si mirosind a urina veche.

Odata, la camin, m-a vizitat tata.

  • Ma, da ai slabit, esti doar pielea si osul pe tine, s-a mirat el. De ce nu te mai duci si tu pe la unchiu-tau, iti mai speli o haina, mai mananci si tu o ciorba calda. Doar stii cat tine unchiul la tine.

Si asa ca am plecat sa-l vizitam impreuna.

Am ajuns la el cu greu, era drum lung, si osteniti si flamanzi am batut in poarta grea din fiert forjat. A iesit unchiul si, cand ne-a vazut, s-a bucurat din tot chipul ca de o boala rara.

  • Hai, nepoate intrati putin, ne-a indemnat, dar sunt pe fuga sa stiti. M-ati prins prost, joi e ziua cand ma duc sa pun bilete la loto, imi incerc norocul, cine stie, poate scap si eu de saracia asta.

Si am intrat, si eu si tata ne-am descaltat cu smerenie si am urcat mai multe randuri de scari albe si reci. Ce casa frumoasa avea unchiul!

  • Luati ba loc, ne-a indemnat unchiul cand am ajuns sus.

Si ne-am asezat amandoi stanjeniti pe niste scaune grele de lemn, in fata unei mese mari goale, schimband priviri flamande. Apoi, incet, incet, din vorba in vorba, dupa un timp, a venit in sfarsit si intrebarea mult dorita a unchiului.

  • Si ce ziceti ba nepoate, ati mancat ceva?
  • Am ciugulit unchiule cate ceva, mai de dimineata, pana sa plecam spre incoace, il aud rostind, cu politete, pe tata.
  • Mare pacat ba nepoate, mare pacat, ne compatimeste unchiul. Daca nu mancati va dadeam o tuica. Dar asa pe mancatelea nu prea mai intra. Aia e!

Si-am mai schimbat cateva cuvinte si apoi am plecat, grabiti de ora de inchidere de la agentia loto.

  • Eu prost, vezi, e numai vina mea, imi maturisea tata pe drumul de intoarcere. Nici nu stiu de ce mi-a venit sa-i spun ca am mancat, dar asa e politicos sa raspunzi, apoi mi-a fost rusine sa ii mai cer ceva de mancare. Dar tu sa nu faci ca mine, ca, uita-te si tu, cu rusinea mori de foame. Cand ai sa te mai duci pe la el, tu sa ii zici direct in fata ca nu ai mancat. Iti da atunci si-o tuica, iti da si-o ciorba.

Si am luat aminte de sfatul tatei, si, peste cateva saptamani, intr-una dintre zilele alea cand, la camin, pe pervazul frigider al ferestrei se plimbau nestingheriti porumbeii, i-am mai facut inca o vizita unchiului.

  • Intra nepoate, intra, imi zice, dar sa stii ca ma grabesc tare, ca m-a invitat la el un vecin ca sa jucam table. Ce sa-i faci, nu pot sa-l refuz ca am eu la el o obligatie. A aranjat anul trecut cu cineva de a bagat-o pe fiimea la serviciu bun la stat.
  • Si ia zi, ce mai face ma-ta, tac-tu? Sunt bine? Ca dor imi e sa merg sa ii revad cat mai curand.
  • Sunt bine unchiule, ii spun. Sunt bine!
  • Dar tu ce mai faci, ba, continua el ranjind vesel? Ai slabit ca lupta de clasa. Ia zi ai mancat ceva azi?

Si atunci, dupa sfatul tatei, zambind rusinat, cu privirea plecata ii raspund timid.

  • Ca sa ti-o zic pe aia dreapta, unchiule, nu prea am mai mancat de ieri.
  • Pacat nepoate, mare pacat, ma caina el, daca nu erai pe stomacul gol iti dadeam un vin…

©️copacul.ro

VN:F [1.9.12_1141]
Rating: 0 (from 0 votes)
Share