Cand eram copil am fost crescut de canibali!
Erau mai multi, uriasi si puternici: Sa-l-manance-mamica, Sa-l-manance-taticul, Sa-l-manance-mamaia, Sa-l-manance-tataia, Sa-l-manance-matusa, si altii, si altii.
Imbracat in costumul comestibil al pielii, m-am ridicat si i-am privit curajos in ochi si-am ras; iar canibalii m-au crutat.
Dar astazi, cand m-am pierdut de canibalii mei, de unii pentru vesnicie, suspin ades: Mi-e dor de voi, canibalilor!
©️copacul.ro
Mai am sentimente vechi. Le scot, le intind pe bara pentru covoare si le bat de praf. Vecinii mei se supara si imi reproseaza ca nu respect orele de liniste.
Dar ce pot eu sa fac… doar nu pot sa aleg ora la care imi vine sa urlu de dorul tau.
Departarea ne apropie cel mai mult. Cand pleci imi e dor si-mi lipsesti, cand revii, monotonia revine cu tine.
Nu ne e bine, cand ne e bine! Mi-e dor uneori sa-mi fie dor de tine!
Caut sa inchiriez o liniste in care, fiindu-mi permis orice, eu sa aleg sa raman cu hainele pe mine si, imbracat, sa te strang in b
rate si sa ma bucur.
Mi-a sosit comanda, dar, oricat as fi de flamand, nu o pot atinge. Am uitat cum sa mananc fara ca mai intai tu sa-i incepi gustul.
Sa nu te miri daca ai sa auzi mai mult zgomot dinspre mine in noaptea asta. Sunt iarasi treaz si ma bat in cuie, molecula cu molecula, de parchetul din living. Poate asa nu o sa te mai urmez, nu o sa te mai caut, nu o sa mai alerg ca un nebun inspre tine.
Tocmai am terminat al treilea pahar de uitare. De somn ma mai despart inca trei. Tintuit in insectarul construit de mine, nu am sa te visez. Dar inca mi-e teama sa inchid ochii, pentru ca simt ca, pana dimineata, o forta teribila vine si ma muta cu parchet, cu casa, cu intreg cartierul mai aproape de tine.