sariturile
Nu imi mai functioneaza sariturile. De aceea, acum, fiecare obstacol oricat de mic in inaltime, nemaiputand sa-l sar m-am apucat sa-l ocolesc. Obstacolele insa, chiar si cele mai marunte, sunt totusi destul de intinse. S-au latit, s-au lungit, intr-atat cat sa stea in calea cat mai multor oameni. Iar eu le ocolesc uneori prin fata oamenilor care se pregatesc sa le sara, alteori prin spatele lor.
“Atentie ca trec!”, le strig, “Aveti grija sa nu ne ciocnim!” Si trecerea mea ii nedumereste pe saritori.
“Unde se mai duce si asta?”, isi arata ei mirarea. “Vai, ce m-ai intarziat!, imi mai spune cate unul, luandu-si avant. “Din cauza ta acum trebuie sa recuperez “, imi reproseaza, sarind cate doua obstacole odata.
“Iertati-ma”, le raspund, “Ocolesc pentru ca mi s-au stricat sariturile”.
Unii oameni rad de nepriceperea mea, altii se incrunta, rareori cineva isi consuma o lacrima. Iar eu, printre liniile verticale, imi continui calatoria orizontala… singur ca si nebunia.
dar aripile? de ce nu le folosesti? ai uitat de existenta lor? inchide ochii si vei observa ca inca le ai! cand nu vrei sa la folosesti lasa prietenii sa te ridice in zborul lor! de-ti sunt cu adevarat prieteni nu vei parea o povara nici pentru ei nici pentru tine!