Ce am eu sa ii spun viitorului? Nici macar nu-l cunosc. De multe ori atunci cand vine, dorm, iar daca sunt treaz, apare si trece fara sa apucam sa schimbam o privire. Nu am nimic sa ii spun viitorului. Daca are treaba cu mine, sa ma caute el.
©️copacul.ro
Caut fundatura unde timpul vinde bilete de papagal. Acolo unde noaptea vine intentionat, nu intamplator, ca antecamera unui ou din care eclozeaza rasaritul. Dimineata, cand toate penele sunt ude de roua, viitorul se ascunde la subsuora aripilor. Orice aleg… mi-e bine!
©️copacul.ro
Am sa presar peste rana tarana… si trece. Nu ma poti tu rani cata pulbere pot eu sa adun. Asta e contractul meu de imprumut cu pamantul, pot lua din el oricand am nevoie si platesc doar o singura data inapoi, la sfarsit, cu tot trupul.
©️copacul.ro
Vreau sa iti arat cea mai simpla metoda de a realiza un dispenser de iubire. Aseaza-ti mainile sub lacrimi si lasa-le sa curga! Spala-te cu ele dupa fiecare reintoarcere, pana cand nici o departare nu e prea putin.
©️copacul.ro
Nu se mai gasesc la supermarket curcubeie, le-au cumparat oamenii speriati pe toate. Le tin ascunse in casa, in colivii, curcubeie de veghe, pe baterii.
©️copacul.ro
Umbla o Ghilotina scapata in multime. Se duce, se vine… se tine, se ia… Pazea!
Umbla o Ghilotina nevazuta, lovind fara mila, oamenii o-nfrunta sumar imbracati in pardesie cu gulere de sticla fragila.
Pe strazile goale tacut, fara gres, timpul matura cioburile sub pres.
©️copacul.ro
Pasii mei au speriat echilibrul fragil al apei. Aflandu-ma la tarm m-a scuipat de deochi oceanul. Un miliard de ochi cu un miliard de sprancene de valuri care ma privesc deodata si doar un singur descantec care sa ma apere.
©️copacul.ro
Oriunde ma indrept vantul continua sa imi bata din fata, adanc si nesfarsit ca oceanul. Departe, la tarmul furtunii, linistea a renuntat sa ma mai astepte. E prea tarziu.
©️copacul.ro
Asist tacut la anestezia voluntara a Pamantului. Se pregateste Soarele sa il opereze pe cord cu raze sterile.
Hai Primavara, hai, alunga boala!
©️copacul.ro
Vantul lichid stropeste mugurii moi ai linistii tinere facandu-o sa fosneasca de viata. La poalele timpului, oamenii noi se plimba cu degetul apasat pe buze, asteptand sa le infrunzeasca umbra. In mijlocul padurii locuieste Cerul, ca un luminis fara anotimpuri, dar nu sunt carari sa ajunga la el.
©️copacul.ro