Lasa-mi mainile sa pasca chipul tau golit de masca si-nsetate sa se adape din izvorul de sub pleoape.
Peste buza rubinie, sa coboare sub barbie, sa cuprinda cu stransoare gatul fara aparare.
Sa coboare peste brate ca multiple transhumante, sa masoare cu-n ocol pieptul mare, alb si gol, sa coboare sinuos catre pantec si… mai jos, la misterioasa stana, de opt ori pe saptamana.
Cred ca imi lipseste o virgula pe undeva, dar nu-i mai gasesc locul si am renuntat sa-l mai caut.
Dintre toate semnele care mi-au mai ramas cel mai teama imi este sa nu mi se termine intrebarile, sau mirarile…
Puncte de suspans mai am mult prea multe si mai am si cateva hopuri de trecut dincolo cu punct si virgula.
Mai am si cateva semne pe care urmeaza sa uit sa le pun… si cateva pe care urmeaza sa le pun gresit.
Si mai am si semnul punct. Unul singur, pe care insa stiu sigur unde sa il asez. Ultimul.
Semnat. Insemnat. Resemnat.
Ne nastem. Crestem. Murim.
Am adunat in pahar mai mult plin decat cat gol mi-a mai ramas.
Poate ca nici nu voi umple paharul pana sus. Atat de putini sunt cei care reusesc sa o faca. Cei mai multi pleaca lasandu-i paharului diverse forme ale golului, locuite doar de regrete.
Privesc golul potential pe care urmeaza sa il umplu cu tot timpul care mi-a mai ramas si golul imi pare uneori prea mic ca sa-l incapa, iar alteori prea mare ca sa mai fie umplut.
Trag linii imaginare de nivel pe fata paharului, dar mereu ma opresc cu umplutul potential, maxim atat de sus incat sa-i las vietii mele loc si pentru doua degete de spuma.
Dintr-o fotografie color poti face una alb-negru, invers nu este insa posibil.
Daca ne grabim sa scoatem toata culoarea din filmul vietii noastre, nici o amintire viitoare nu il va putea colora inapoi.
Fara zgomotul culorilor, viata ne ramane doar un film intunecat si mut, un spectacol la care chiar si Dumnezeu vine fara suc si fara pop-corn.
Nu toate sfarsiturile de ploaie primesc in dar curcubee. Doar cele care le merita.
Daca toata furtuna asta dintre noi intr-o zi s-ar sfarsi, nici un tampit de curcubeu nu se va grabi sa o incununeze… Ne certam de mult prea mult timp si Dumnezeu a obosit de noi si a adormit cu degetul langa butonul care le trimite.
Stau in fata ta cu mainile desculte, intinse cu palmele in sus, rezemate de cer.
Imi misc degetele usor si gadil talpile cerului, iar cerul rade cu ras tanar de copil.
Spune-mi, daca ne cresc pe umeri zambete de parinti, vrei sa infiem cerul?
Hai ca ploaia nu inseamna doar tristete! Poate ca picaturile ei seamana atat de mult cu lacrimile dar, in definitiv, exista si lacrimi de bucurie.
In plus, ploaia se intampla doar aici jos, deasupra inca este la fel de senin.
Atunci cand soarele bate cu putere cautam si apreciem atat de mult racoarea unei umbre. Dar ce este ploaia altceva decat o umbra mai mare?
Ne petrecem cea mai mare parte a vietii in incaperi carora le decoram ferestrele cu perdele placut colorate, menite sa ne faca viata mai frumoasa. Dar ce este ploaia altceva decat cea mai frumoasa perdea din lume?
Pur si simplu nu gasesc in ploaie deloc tristete; doar atunci cand ploua si tu nu esti aici.
Nu mai miros a regrete. Mi-am dat peste lacrimi cu roll-on si cu parfum original cumparat de la dutty free.
Ce idee: – dutty free, exact cum ma simt eu acum, eliberat de povara tristetii.
Fara datorii, fara dobanzi, fara rate care trebuie platite… Liber ca orice singuratate.
Din nou m-am asezat la randul care inainteaza cel mai incet. Uneori cred ca randurile la care ma asez au puterea sa imi simta prezenta si isi reduc sprinteneala, ori de cate ori ma apropii de ele.
Urasc sa fiu ultimul la coada. Dar stiu ca indiferent cat de grabit ma apropii… tocmai in fata mea urmeaza sa se aseze patru persoane deodata… si apoi multe minute nimeni in urma mea.
Randul imi fura toate minutele acelea care, daca as fi venit mai tarziu, m-ar fi gasit in acelasi loc in coada.
Asta e, indiferent ce alegeri as face, nu pot pacali destinul randului si este doar vina mea. Fac si eu parte din generatia care s-a nascut cand statul la coada era singurul mod de viata.
Este insa si o parte buna in toate. Daca exista un rand la care ne asezam cu totii pentru a ne primi ratia de moarte, la cum ma stiu, sigur o sa aleg coada la care ma apuca 100 de ani pe aici.