Daca astazi imi vei cere sa imit un urs nu voi imita ursul ci ma voi imita pe mine imitand un urs, asa cum am mai facut-o de atatea ori in trecut. De fapt, in cazul asta, ii voi imita pe parintii mei asa cum i-am vazut imitand un urs, asa cum ei si-au vazut parintii facand-o si, mai inainte de asta, pe parintii parintilor lor. Si firul imitatiilor merge adanc in trecut pana la un stramos pe jumatate salbatic ce chiar a trait in vecinatatea unui urs. Asa functioneaza creierul nostru.
Iata de ce, atunci cand sunt trist, ma imit de fapt pe mine fiind trist, asa cum am mai facut-o de multe ori in trecut. Si cu cat ma imit mai des avand o anumita stare, cu atat imi vine mai usor sa o arat vederii celorlalti.
Asa ne functioneaza creierul. Pentru el este de ajuns sa ti se intample odata ca sa poti apoi imita la nesfarsit trairea. Ce nu poti insa imita este primul tipar, pentru ca prima data cand simti esti chiar simtirea.
Iata de ce, acum cand simt ca iubesc, nu ma imit pe mine iubind. Cand iubesc pentru prima data sunt iubirea.
