COPACUL

Sunt contemporan cu nelinistea mea si aproape sunt sigur ca ea va trai suficient de mult incat sa nu mai fie contemporana cu mine.

Sunt contemporan cu durerea mea si aproape sunt sigur ca durerea este mult mai batrana decat mine, iar daca va inceta sa existe chiar si cu o ora inaintea mea, vreau sa ma bucur de ora aia.

Intr-o zi voi fi contemporan cu fericirea mea si, fiind mult mai in varsta decat ea, ii voi cere sa ma respecte suficient incat sa se ridice de pe scaun si sa ma lase sa ma asez… pentru totdeauna.