Deceptie
Erai o carte necitită,
Un univers, ascuns, virgin.
Să aflu slova-ți tăinuită
Aș soarbe cupa cu venin,
A dragostei neîmpărtășită.
Și te-am deschis,
Cu mâini tremurătoare,
Și mi-ai părut fereastra unui vis,
Când, bând licoarea îmbătătoare,
Schimbat-am iad în paradis.
Dar timpul s-a oprit
Și lumea s-a surpat.
Și-aș vrea să fi murit,
Să nu mai fi aflat,
La pagina o sută, colțul îndoit.

ISBN 978-606-8669-00-7
Aceste versuri fac parte din volumul ” Suflete de Vanzare”, autor Antal Mahler. Iti doresti sa comanzi aceasta carte personalizata cu autograful autorului? Trimite un mesaj la email: antal.mahler@copacul.ro