sirop de…tine
Sirop de mare, pentru ca asa mi-a venit mie sa ii spun.
“Ce inseamna sirop de mare ?”, ma intrebi tu. Poate sirop de mere, continui… Inceteaza sa mai scrii lucruri fara noima. Tu nu vezi ca nu le intelege nimeni?
Sirop de noima, imi incerc norocul din nou. Imi place foarte mult siropul de noima. Cand ajungi sa-l gusti, atunci gustul lui capata noima si imi place.
Nu ma prind de jocul tau, imi raspunzi. Nu e deloc realist, actual, nu imi aduce nimic. E o aiureala fara sens.
Sirop de sens. Sirop de aiureala. Sirop de joc, l-ai baut pe tot, nu mai ai deloc, iti raspund.
Mai bine da drumul la televizor, imi spui, sa ne uitam la un film ori la stiri ori la… la realitate.
Sirop de realitate. Dar pana si tu stii ca siropul realitatii e chiar viata, adica exact ce ramane dupa ce storci ca intr-un pahar de ani toate zilele si noptile in care, la orice raspuns pe care l-am asteptat de la tine, mai intai, eu, am nascocit o intrebare pe masura.
Foarte sensibila asocierea ,,siropului” cu concepte poate abstracte: realitate, sens, viata. Oare, siropul are corectori de gust, miros, pentru a masca o alta “realitate”? Sau oamenii care fac parte din viata noastra ne fac viata un sirop? 🙂
Carmen, siropul este esenta adanca a lucrurilor. Din pacate el este intotdeauna de gasit intr-o cantitate foarte mica, din fericire insa este atat de concentrat ca atunci cand il gasesti si adaugi doar putina apa din cea care te compune pe tine poti sa iti faci suficient spatiu cat sa te scufunzi cu totul in el. Daca vorbim despre oameni, doar foarte putini reprezinta siropul din care sa iti tragi energia, uneori doar unul, dar si unul este de ajuns.