Bobu’

This entry was posted by on Saturday, 16 January, 2021 at

Dupa pranz a trecut pe la el un coleg, l-a tras deoparte si i-a zis cu un ton grav, afisand pe fata o grimasa de ingrijorare.

  • Ma Ioane, ii zice ala, vin acum de la birouri, ca am fost acolo sa-mi iau o hartie de-mi trebuie mie la doctor. Ma, ii zice, m-a oprit Secretarul si mi-a spus sa te anunt ca sa te prezinti de urgenta, imediat ce-ti termini programul, pe la birou, pe la tovarasul Presedinte de CAP.
  • Dar ce treaba are Presedintele cu mine, ma Cornele, de ce sa ma duc, l-a intrebat tata, cuprins de ingrijorare? < Ca de, se gandea el, doar nu te cheama astia sa iti dea vreun premiu sau vreo diploma. Curat ca nu putea sa fie lucru bun.>
  • Nu stiu, Ioane ca nu imi spuse. Dar m-a chemat si mi-a zis asa, raspicat: Auzi, ba Cornele, zice el, sa treci ba si sa ii lasi vorba lui Ion ala a lu’ Albesteanu’, ca sa nu dea dracu sa nu se prezinte la tovarasul Presedinte, imediat cand termina programul, ca e jale.
  • Bine, mai Cornelus, m-oi duce atunci, de ce sa nu ma duc, i-a raspuns tata. Hai Noroc, ma si multumesc ca m-ai anuntat! … <Fir-ar mamitica ta a dracu, cu hartia ta pentru doctor si cu tovarasu’ tau Presedinte in brate cu tot!> a mai adaugat el printre dinti, cand ala s-a departat destul cat sa nu-l auda.

Dupa ce a plecat Cornel, si-a mai facut de lucru un ceas sau doua pe langa strung. Apoi a intrat in hala si l-a gasit acolo pe Tica, trebaluind ceva, intins sub un tractor. Era murdar de motorina din cap pana in picioare, doar dintii i se mai vedeau albi, lucind in penumbra din hala.

  • Auzi ba Tica, cica ma cheama Presedintele asta de la CAP, sa trec pe la el cand termin programul, i-a marturisit tata cu naduf in suflet.
  • Asta nu e lucru bun, ma Ioane, nu e, s-a mirat Tica. Dar cine te-a anuntat, ma?!
  • Uite ca a trecut mai devreme Cornel asta al lui Usurelu’, fir-ar capul lui al dracu, cu doctorul lui cu tot.
  • Ce doctor ma Ioane, mai apuca sa intrebe Tica?!

Dar tata nu i-a mai raspuns. Plecase deja hotarat spre vestiare. Mai era o ora pana la terminarea programului, dar asteptarea ii rodea sufletul ca un vierme.

  • Ba, daca il vedeti careva pe Sefu’ asta de Sectie, a lasat tata vorba cu voce tare cand a iesit, catre toate lumea si catre nimeni, sa-i spuneti ca am plecat mai devreme ca am eu o treaba cu tovarasul Presedinte de la CAP.

Apoi a luat-o cu pasi repezi din loc si dupa cateva minute batea domol in usa capitonata de la biroul din antecamera Presedintelui.

I-a raspuns Silvia, secretara.

  • Aaa, tu erai mai Ioane?! Bine ca ai venit, hai intra ca tovarasul Presedinte te asteapta de mult timp.
  • Pai, ingaima tata, Cornel zicea sa vin cand termin programul…
  • Intra ma, n-auzi, si nu ma mai zapaci atat la cap, i-o taie Silvia!

A apasat clanta cu o mana moale si a impins usa doar atat cat sa se strecoare inauntru pasind intr-un cant si a intrat. Asezat la birou, Presedintele nota ceva in niste registre groase cu un stilou mare cu penita aurita.

  • Sa traiti, tovarase Presedinte a salutat tata, fara sa inainteze mai mult de un pas sau doi in incaperea spatioasa!
  • Vino ma mai aproape, i-a spus Presedintele, fara sa-i raspunda la salut si fara sa il invite sa se aseze pe unul dintre cele doua scaune din fata sa.

Tata a mai inaintat putin si s-a oprit incurcat la doi pasi de biroul masiv din fata sa. Presedintele a inchis cu un pocnet sec registrul in care lucra, a impins cu putere scaunul inspre inapoi, facand podeaua din lemn sa scoata un tipat ascutit. S-a ridicat, a inconjurat biroul si s-a oprit in fata lui tata, privindu-l manios.

  • Dar ce facem noi ba Ioane, a ridicat brusc vocea Presedintele, furam din avutul obstesc, ba!?

Si bagand mana intr-un sertar, a scos de acolo o fata de perna mototolita si a aruncat-o in bratele tatei.

  • Ia uita-te ba la ea si spune-mi daca o recunosti de undeva, l-a imboldit el!

Tata a desfacut-o absent, inghitind un nod greu care i se ridicase in gat. Era o fata de perna albastra, murdara de pamant si plina de pete. Avea in ea ceva familiar, dar tata nu se putea deloc dumiri.

  • Ce e asta… ce e cu asta, tovarase Presedinte, a baguit el cu vocea inecata?!
  • Ce e cu asta? E ca sunteti hoti, Ioane! Ba voi vreti sa va deschid dosar penal si sa infundati toti puscaria!? Ba voua nu va e deloc rusine, ca m-am purtat cu voi cu manusi si voi v-ati urcat toti in capul meu?!
  • Tovarase Presedinte, se lamenta tata, de ce vorbiti asa cu mine, tovarase Presedinte?! Eu nu ma stiu vinovat cu nimic si daca v-a spus altcineva altceva, sa stiti ca ala minte!
  • De ce iti inveti ba copilul sa fure din avutul obstesc? De ce il trimiti ba pe fi-tu sa fure CAP-ul, de l-a prins azi paznicul de la gradini cu perna asta plina cu rosii si ardei…!?

***

Stateam ascunsi dupa coltul casei si i-am facut semn lui Mihaita cu degetul pe buze sa facem liniste, apoi ne-am asezat amandoi cu urechile la panda, sa nu ne scape nici macar o vorba. La doi pasi mai incolo, ceilalti, asa cum stateau cu totii adunati in jurul lui Florica, faceau impresia unei cete careia el ii era Capitanul de necontestat. Florica tinea in mana un bat si le desena cu el, in tarana din fata lui, elementele unui plan care, de acolo de unde noi il ascultam cu urechile ciulite, aducea cu o aventura din basme, cu eroi legendari, care fura merele de aur dintr-o gradina pazita de-un balaur fioros.

  • Ce nu va e clar ba, ii chestiona Florica, asta e sansa noastra! Nu v-am zis ca mi-a spus mie Sile a lu’ Cojanu’ ca azi ii e randul la paza lu’ Bobu’. Ala e un mosalau ba, de d’abia isi taraie basinile. Trecem cu totii padurea si pandim din tufisurile de langa drum, asa cum am stabilit…

Si Florica le desena pe rand un cerc umplut cu mai multe impunsaturi, aia era padurea si o linie groasa, sprijinita de el, care aducea atat de bine cu drumul… iar langa linia groasa, aseza atent ca la vreo patru x-uri mici, ceata lui!

***

Il cercetam din priviri pe Mihaita. Hai ma sa mergem si noi, imi venea sa ii spun! Tu nu vezi ce aventura minunata se pune la cale acolo? L-am vazut cum imi raspunde miscand din cap a dorinta dar si a resemnare. Florica era fratele lui mai mare, o autoritate pe care de multe ori simtise chiar pe pielea lui ca nu e bine sa o conteste. Mi-am luat insa inima in dinti si m-am ridicat, tragandu-l si pe Mihaita dupa mine.

  • Mai nene Florica, ia-ne ma si pe noi la gradini am rostit raspicat, privindu-l in ochi cu incordare.
  • Ba, dar de ce trageti voi cu urechea pe aici, ba? Vreti sa va calc in picioare, s-a infuriat el fluturand mana cu degetele stranse in pumn la adresa noastra?! Si unde sa va iau ba, nu vedeti ca inca nu vi s-au uscat nici mucii la nas, s-a otarat Florica, scarbit, uitand parca pentru un timp ca si el si ceilalti erau tot niste copii, doar cu trei sau patru primaveri mai multe decat noi.
  • Hai mai nenicule, ia-ne ma si pe noi! Uite promitem ca nu o sa iesim deloc din cuvantul tau, insista si Mihaita!
  • De ce nu ne iei mai nene, ne iei?! Hai mai nene, Florica, il imploram si eu!
  • Bine ma, fie, se invoia intr-un tarziu, Florica, am sa va iau! Haideti acum sa trecem si pe la cotoiul asta pe acasa, sa-si ia si el o sacosa si sa mergem, porunci el aratand cu capul spre mine. Dar cu zor mare, ca deja e tarziu.

***

Am descuiat si m-am naspustit in casa socotind sa infasc prima sacosa aflata in cale si sa ies. Dar parca nu era niciuna de gasit pe nicaieri, parca intrasera toate in pamant. Ba, dar unde arza-le-ar focul s-au ascuns toate sacosele astea m-am intrebat furios, alergand agitat dintr-o camera in alta, cuprins de disperare.

  • Haide ba, nu vii odata, m-a strigat Florica din curte, pe cand eu inca mai dadeam casa peste cap, cautand o amarata de traista care sa imi fie de folos?
  • Ba moscaitule, sa stii ca noi nu te mai asteptam, a strigat si un alt fartate!

Cum fara sacosa nu puteam sa plec si, cuprins de zor, ochii mi-au cazut pe perna mare a tatei, i-am prins colturile si am dezbracat-o de fata cu un gest grabit. Am mototolit apoi fata de perna si am aruncat-o in san sub tricou, gandind ca ar putea sa-mi fie un sac destul de potrivit, pentru aventura ce statea sa inceapa.

***

La un semn am traversat ca vantul drumul si-am navalit in gradini. Am scos fata de perna si am inceput sa arunc in ea cu graba, dimpreuna cu ceilalti, de a valma, ardei si rosii dar si pamant, tulpini si frunze…

  • Ia uitati-va ba, s-a mirat un fartate, ati vazut ce traista are asta. Ce faci ba, ai luat perna lu’ ma-ta de-acasa?
  • Baga ma mai putine, ca nu o sa le poti duce, m-a avertizat un altul.

Ia uite, inca unul care ma crede prea mic, m-am incontrat la el in sinea mea. Povara nu imi parea deloc a fi grea. Lasa… lasa, mi-am spus, ca o sa va arat eu tuturor cu cine aveti de-a face, si-am continuat sa var in fata de perna rosiile cele mai mari.

***

Totul a mers cum planuise Florica. Am umplut in graba sacosele si ne-am intors in padure. <Ba, n-auziti, sa va tineti departe de carare, ne mai avertizase Florica, pasind prin mijlocul hatisului inaintea tuturor.> Si l-am urmat cuminti. Dar parca trecuse o vesnicie de atunci. Tot ce imi mai doream acum era ca aventura sa inceteze, eram obosit si fiecare tufis avea spini cu cutite care ma raneau. Florica, urmat de ceilalti, mergea hotarat inainte si Mihaita ii urma si el, alergand usor cat sa tina pasul. Sacul meu de ocazie devenise greu, nu avea manere de care sa il apuc, dadea pe afara de plin si imi aluneca printre degete cu fiecare pas.

  • Hai ma, sa ne oprim un pic, am scancit in urma tuturor, nu mai pot sa car de asta deloc!
  • Cum sa ne oprim ba, mi-a strigat Florica peste umar fara a-si slabi pasul, vrei sa ne prinda?

Mi-am rotit ochii imprejur. Cine sa ne prinda, mi-am zis, aici nu eram decat noi si pasarile.

  • Ma nene Florica, ma, am mai incercat eu cu implorare. Hai macar sa iesim la carare nene, ca sunt zgariat de tot si nu mai pot!
  • Ba, mai varsa din ele si tine pasul ca nu iesim nicaieri. Si tine-ti dracului gura aia, ca ne aude careva.

Cum sa mai vars din ele m-am ingrozit? Ca sa rada uratu’ ala de mine ca el mi-a spus ca nu o sa pot sa le car? Am strans cu putere din dinti si am mai inaintat o vreme. Apoi m-am oprit o clipa, cat sa imi trag sufletul si cat sa imi schimb apucatura dureroasa a mainilor pe colturile pernei dar, cand am ridicat privirea, eram singur. Am continuat sa merg incet inainte, acum nu mai avea nici un rost sa ma grabesc, nu mai aveam pe nimeni de prins. Dar nici sa inaintez nu imi era prea usor. Inaintasem eu cu greu si cu ceilalti in fata mea care sa-mi deschida drumul prin hatis, dar acum nu ma inaintam deloc. Asta e, mi-am spus am sa ies la carare, doar am mers pe acolo si atunci cand am venit si nu am intalnit pe nimeni. Asa ca am iesit.

Pe carare mersul devenise mult mai usor si, zambetul si speranta mi s-au intors in suflet. Cararea nu imi aparea deloc a fi un loc asa de hain si periculos, precum ma speriase Florica si mai ales precum erau hatisurile care imi muscasera carnea pana atunci. Poate ca nu era, pana la urma, nici Florica asta un strateg si planificator asa de bun, m-am gandit amuzat.

Apoi gandul mi-a fugit la Mihaita, cum ma lasase el in urma, tradatorul, si cum am sa-i spun eu cateva, atunci cand ne-om intalni si cum o sa mai stau apoi suparat pe el vreo cateva zile. Si din nou la fartatul meu, si la cum am sa mai rad eu de el dupa ce am sa ajung acasa, cand o sa-i spun ca el si-a rupt pielea prin maracini si eu am mers cuminte pe carare si am adus si toata prada.

***

Padurea se preschimbase in luminis, iar cararea ajunsa acum drum in toata regula, putea in sfarsit sa respire, scapata din stransoarea copacilor seculari. Satul era aproape si zgomotele amiezii, purtate de vant pana la mine imi umpleau sufletul de bucurie. Undeva, nu departe auzeam un caine latrand cu putere, semn ca pe acolo trecea un necunoscut sau poate chiar o vulpe. Din alt loc se auzea mugetul prelung al unei vaci, iar un magar ii raspundea cu un raget caraghios silabisind ora exacta.

Dinspre poalele padurii, calcand agale, purtat de drumul care il aducea la mine, am vazut venind un strain. Avea parul sur, chipul blajin si hainele ingrijite. Cand ne-am intalnit, mi-am lasat usor jos sacul de ocazie si i-am zambit bucuros. Uite ma, mi-am spus in sinea mea, altul care s-a prins ca pe drum se umbla mult mai usor decat prin tufisuri. Si m-am bucurat gandindu-ma cum o sa ii indrept eu chiar si lui Florica planurile lui.

  • Buna ziua, nene, l-am salutat politicos, asa cum ma-nvatase mama sa fac, pe strainul care se oprise in fata mea!
  • Sa traiesti ma nepoate, imi raspunse el, masurandu-ma din cap pana-n picioare. Dar de-al cui esti tu mai taca, se interesa el.
  • De-al lui Albesteanu’ nene, i-am raspuns cu hotarare. Lui tata ii zice Ion… Ion Strungaru.
  • Si ia zi ma, de la gradini vii, ma cerceta el aratand din cap spre cele cateva rosii revarsate din perna care zacea pe jos cazuta intr-o parte?
  • De la gradini nene i-am raspuns eu, sumetindu-ma tot in fata lui!
  • Si cum e pe acolo, ma? Ca as merge si eu sa iau niste rosii din astea, se interesa el!
  • Mergi nene, mergi i-am raspuns razand, punand chezasie toata expertiza mea de hot cu experienta deja! Du-te nenicule linistit, i-am spus, e paznic azi unul Bobu’, un mos de nu-si prinde nici basinile, sa nu-ti faci mare grija din pricina lui!
  • Ce bine! Asta e bine, se bucura strainul. Dar, se ingrijora el, chiar nu l-ai intalnit deloc pe paznic, pe acolo, sigur nu era?
  • Nu era nene, nu l-am intalnit deloc, ma jur pe mama, i-am raspuns cu hotarare, gata sa fac si peste inima semnul crucii la o adica.
  • Las’ c-o sa-l intalnesti tu chiar acum, a marait strainul prinzandu-ma cu putere de umar! Ca, vezi tu, eu sunt Mos Bobu’ ala!

©️copacul.ro

0
Be the first one to like this.
Please wait...
Share

Leave a Reply