bozgoru’

This entry was posted by on Wednesday, 13 January, 2021 at

Imi spuneau bozgoru’, un cuvant rau, de focul caruia plangeam deseori pe ascuns cu obida. Nu prea aveam prieteni, dar, in vecini, locuia Mihaita, un copil tot de varsta mea, sarman si el, deopotriva cu mine. Ne jucam uneori impreuna aproape de casa, in valea de la marginea satului, in nisip, cu mainile goale.

  • Ba, dar ce faceti voi aici?! ne-a izbit fara veste, intr-una dintre zilele cand eram la joaca, intrebarea venita de deasupra noastra, de pe buza malului la umbra caruia rascoleam nisipul.

Am ridicat privirea si, de acolo de sus, ne vegheau umbrele mari ca ale unor pasari de prada a doi copii. 

  • Ne jucam in nisip, le-a raspuns Mihaita cu veselie, aratandu-le incurcat mainile murdare pana mai sus de coate.
  • Uite ma, asta e cu bozgoru’ ala, s-a mirat cel mai mic dintre cei de sus, chiraind cu voce tare catre celalalt!

Sa tot fi avut si el varsta mea si a tovarasului meu, dar, privindu-l cum statea acolo sus, deasupra noastra, parea mai mare si mai impunator. Langa el statea un al doilea, aproape barbat, cu un inceput de mustacioara, bine legat si vanjos, asa cum sunt pe la sat copiii obisnuiti de mici cu muncile campului.

  • Ba, voi nu stiti ca nu aveti voie aici, s-a otarat din nou cel de varsta noastra? 
  • Si tu, de ce te joci ba cu bozgoru’ asta, s-a burzuluit apoi suparat la Mihaita? Ia du-te tu acasa si joaca-te acolo!

Mihaita s-a ridicat incurcat, a facut cativa pasi inapoi indepartandu-se de umbra malului, a ridicat ochii si i s-a adresat: 

  • Marinica, dar ce faceti ma voi pe aici!?
  • Am dat apa la capre, nu vezi, a raspuns acesta, fluturand energic o galetusa de tabla!?
  • Dar de ce zici ba ca te joci cu bozgoru’ asta, a repetat el intrebarea? Asta vorbeste ba romaneste? 
  • Vorbesti ba romaneste, mi s-a adresat apoi mie? 

Si imediat a continuat rastindu-se din nou la Mihaita:

  • Dar de ce stai ba asa acolo? Ia vino pana aici sus sa te intreb ceva!

Si Mihaita s-a urnit supus si a pornit sa inconjoare malul catre poteca de urcare. Si apoi s-a facut liniste, umbrele de sus s-au retras si eu mi-am plecat privirea continuand sa zamislesc forme din nisipul moale.

Dar, deodata, fara veste, cum stam asa acolo aplecat in genunchi, spatele, capul si hainele mele au simtit stropii bogati ai unui lichid cald, cu miros intepator si gust sarat

Am sarit cu dezgust la o parte, am ridicat privirea si, sus, l-am descoperit pe Marinica, cu pantalonii coborati in vine, ranjind diabolic, si tintindu-ma precis cu jetul de urina.

  • Pleaca ba de aici, n-auzi, ca altfel ma pis pe tine, s-a rastit el!
  • Dar ce ti-am facut eu, i-am strigat?! Si m-am oprit cat sa-mi ascund lacrimile, caznindu-ma din rasputeri sa imi sterg urina din par si de pe fata.
  • Am sa te spun lui mama, l-am amenintat cu obida! Si m-am pornit sa plec spre casa, cu capul in pamant, pasind insa cu hotarare.
  • Ia pune ma mana pe el, ia prinde-l ma, Aurele, am mai auzit in urma mea indemnul de sus, insotit de bufnitura unei umbre mai mari si imediat si a unei umbre mai mici, care strangea insa in pumn umbra cu toarta a unei galetuse de tabla! 

***

Va trebui sa-l scoatem mi s-a confesat domol omul cu halat alb din fata mea. Creste acolo de mult timp si a ajuns acum sa iti impinga incisivii unul peste celalalt spre afara, peste buza. L-am privit cu ochii licarind a speranta, aprobandu-l cuminte cu o miscare din cap. Ajunsesem la varsta cand incepusera sa imi surada fetele si dintii mei in dezordine nu imi erau deloc de vreun ajutor. O intamplare nefericita din urma cu mai multi ani facea ca unul dintre ei sa imi creasca stramb, intors spre interior, strapungand cerul gurii, ca un corn ascuns de rinocer. Cat era ziua de lunga il masuram cu limba, era acolo de atat de multa vreme incat nici nu imi mai imaginam cum ar fi sa nu mai fie. Chiar si multe luni dupa ce a fost scos, continuam sa simt, iscodind cu varful limbii, craterul ramas in locul unde a fost. 

***

Am ramas singur si m-am ridicat cu greu. Ma dureau coastele si pieptul. Din gura deschisa sangele galgaia tacut inrosindu-mi hainele. Pe umeri inca mai simteam apasarea grea a unei umbre mari cu genunchiul ei tintuindu-ma la pamant si, in jurul ei, vedeam rotindu-se ametitor o umbra mai mica, manuind o galetusa din tabla, cu care ma izbea fara mila.  Cu limba imi pipaiam dintii din fata si ii gaseam ciudati, moi ca o carpa, ii simteam cazuti spre-napoi, peste limba amortita si incercam sa ii indrept gemand de durere. Am privit spre cararea care ducea acasa si de acolo venea, intr-un suflet, mama. Alerga cu ochii cuprinsi de spaima si in urma ei alerga Mihaita plangand domol. Am intins mana catre ei si m-am lasat intr-un genunchi.

  • Iarta-ma, mama, i-am soptit, mi-am murdarit hainutele! 

M-am intins apoi la pamant, am inchis ochii si am gemut incet atunci cand am simtit mainile ei cum ma cuprind, ma ridica la piept si ma poarta departe.

©️copacul.ro

VN:F [1.9.12_1141]
Rating: 0 (from 0 votes)
Share

Leave a Reply