Faraoanca

This entry was posted by on Wednesday, 3 February, 2021 at

– Ba, prostilor, ia iesiti ba de acolo ca va-mbolnaviti! Gata, s-a pisat cerbul in garla, de acum s-a terminat cu baia.

Ne-am uitat amandoi la Mitica, cum statea asezat cu spatele in calea asfintitului. Era imbracat cu pantaloni lungi si cu cizme, avea camasa si palarie. Oare ce era cu asta, mi-am zis in sinea mea, de umbla imbracat asa in puterea verii!?

– Ba, Mitica, ce dracu’ ai de umbli ba, asa infofolit? Ce, la tine e gerul lui Marcoci, sau cum, i-am strigat!?

Am iesit apoi din apa si am inceput, tremurand usor, sa ma clabucesc pe par, pe fata si pe piept cu o coaja tocita de sapun de casa.

– Sa-mi dai ba si mie sapunul ala, cand te termini, m-a facut atent Sorin, stand cu fundul pe vasul vecin si scuturandu-si capul, cu mana facuta ventuza la o ureche, ca sa isi scoata apa.

Mitica a coborat la noi pe podul plutitor, s-a asezat pe scandurile de lemn si a inceput sa isi balangane picioarele deasupra raului, cu cizmele mari atarnand pana sa atinga apa, pe care o arunca in stropi asupra noastra.

– Nu mai stropii, ba, ca e rece! Ce, ai venit sa te dai mare p’aci, ca umbli in cizmele lui tac-tu, l-am repezit eu!?

– Nu ba, ca sunt ale mele acum, ca mi le-a dat tata mie! Sunt cizme de alea bune, din cauciuc de ala moale, s-a mandrit Mitica, improscand apa si mai abitir!

Se usca sapunul pe noi, asa ca am mai sarit odata in valuri sa ne limpezim, dupa care am iesit dardaind si am inceput sa ne imbracam in viteza.

– Ba, Mihaita, unde esti, ba, l-am strigat eu pe al treilea tovaras!?

– Unde e ba, asta, am continuat, intorcandu-ma spre Sorin?

– S-a bagat in padure, da-l dracu’, ca a zis ca l-a taiat la burta, mi-a raspuns el, ranjind cu gura pana la urechi.

Si intr-adevar, de acolo venea Mihaita, gol cum il facuse ma-sa, fluturandu-si chiloti intr-o mana si zambind tamp.

– Ba, da-ti-mi, ba si mie sapunul ala sa ma spal!

Si l-a ridicat de pe buza de scandura a podului si a sarit in apa, unde a inceput sa clabuceasca cu indarjire chilotii, sprijinindu-i cu o mana pe fata de metal a vasului. Peste putin timp a iesit si el din apa, dardaind, si-a tras repede pantalonii si maieul, a stors bine chilotii si i-a indesat in buzunar.

Soarele asfintise deja, si peste apa intunecata a garlei dadeau zor sa se stranga tantarii.

– Hai ba, sa mergem acasa, s-a infuriat Mihaita, plesnindu-se cu sete peste ceafa! Uitati-va si voi la ei, ai dracu’, s-a incruntat el, daca nu sunt plini de sange!

Si am dat sa plecam, dar ne-a oprit brusc un pleoscait si un strigat de deznadejde. Ne-am uitat la Mitica si acum, deasupra apei, atarna un picior gol si un picior incaltat cu o cizma de cauciuc moale. Cealalta cizma plutea la vale, departandu-se cu viteza spre uimirea noastra si disperarea lui Mitica!

– Ba, va rog eu se tanguia el, cu lacrimile umplandu-i ochii! Sariti ba unul in apa si prindeti-mi cizma ca ma omoara tata! Haideti ba, va rog eu din suflet! Hai ba, Mihaita, sari tu ba, ca-ti dau zece lei, de ii am eu stransi, de cand i-am muls vaca lui Mos Nae.

– Nu sar ba, nu vezi ca e noapte?! Ce vrei sa ma manance Faraoanca?!

Iar asta era un argument suficient cat sa ne ridice parul pe spate la catespatru. Cu totii stiam ca noaptea, mai ales dupa Sfanta Marie, umbla prin garla Faraoanca, cu corpul pe jumatate de peste. Iar daca era liniste si ascultai, puteai auzi undele cum te cheama in soapta: Om… om!!! Era strigatul flamand al Faraoancei si nu se satura pana cand valurile nu inghiteau un suflet. Si nimeni nu putea sta linistit pana cand nu se auzea prin sat, ca s-a inecat cutare si atunci oamenii se inchinau si ziceau: asa i-a fost scris, saracul, l-a cerut Faraoanca!

Nici macar Mitica, cu toata pierderea lui, nu se putea lupta cu asa un motiv.

– Bine ba, s-a invoit el, suparat! Haideti macar cu mine sa alergam pe mal, la vale, sa urmarim daca nu o scoate apa mai aproape, sa o trag cu o craca, sau ceva.

Asa da, ne-am induplecat noi si am pornit sa gonim in jos, urmarind punctul negru de pe fata valurilor, cale lunga de vreun ceas. Apoi raul a intrat in stufaris si am inconjurat, dar era prea tarziu. Cizma nu se mai vedea pe nicaieri si ne-am gandit ca poate o purta deja, pe un picior, Faraoanca.

– Ba, vedeti ca sunteti prosti, a oftat a paguba Mitica! Cum sa poarte ba Faraoanca, cizma, daca are coada de peste!?

– Nu are ba mereu coada de peste, l-am repezit eu! Nu mi-a spus mie Bunelul, ca noaptea poate sa iasa pe mal si sa prinda pe careva si sa il traga in apa, sa il inece!?

Dintr-o data nu ne-a mai venit asa usor. Eram departe de sat, era noapte si noi umblam pe langa apa, de care nu ne puteam tine la distanta, ca nu ne lasa malul mare si abrupt al coastei, pe sub care serpuia garla.

– Ba Mitica, l-a imboldit Mihaita, cu vocea gatuita de frica, arunca-i ba dracu’ si cizma aialalta, sa nu se supere ba pe noi, ca o lasam asa intr-o singura cizma! Oricum tu nu mai ai ce face doar cu una!

Si Mitica nu s-a lasat prea greu induplecat, si-a luat avant si a aruncat cizma departe in valuri, sa fie de sufletul Faraoancei. Si doar asa ca am scapat de innec in noaptea aceea.

©️copacul.ro

1
1 person likes this.
Please wait...
Share

Leave a Reply