leacul
– Unde te duci ma cu costumul ala bun pe tine, infofolit asa pe caldurile astea!? Poarta-i ma de grija, ca altul nu mai ai, iar daca avem de mers la vreo nunta anul asta, o sa mai pui ciuciu pe tine!
Si mama se tot invartea dupa mine prin casa, cautand sa ma convinga sa ma dezbrac de hainele bune. Dar eu nu bagam in seama tanguielile ei si continuam sa scotocesc peste tot, deschideam pe rand fiecare camera, ma uitam pe sub paturi sau prin dulapuri.
– Si crezi tu, se supara mama, ca daca nu vorbesti cu mine si te comporti asa ca un bolund, e mai bine, sau cum!? Te-ai imbracat ca nelumea, in mijlocul saptamanii in hainele astea, ca sa te duci unde? Macar explica-mi si mie ce ai de gand, ca poate nu sunt asa proasta cum crezi tu si inteleg! Sau barem spune-mi ce cauti, de ai dat toata casa peste cap, ca sa te ajut si eu!
– Ba nu o sa ma ajuti deloc, o repezeam eu cu vocea ragusita de efort, transpirat si nervos! Pai nu vezi ca dumneata nu vrei decat sa ma faci sa ma dezbrac de hainele astea!? Te-ai gandit ca poate am eu socoteala mea cu ele, ca doar nu o sa umblu in fiecare zi in picioarele goale, maieu si pantaloni scurti, ca un taran, sa rada toata lumea de mine!?
– Eeei, hai ca asta e buna acum, se mira mama! Dar cine sa rada, ma, de tine, daca umbli in maieu!? Pai nu asa se umbla vara, crezi tu ca o sa-ti fie mai bine in costum, in puterea zilei, cand sunt patruzeci de grade afara!?
– Daca te intereseaza, sa stii ca nici nu mi-e cald, ma incapatanam eu sa-i raspund!
Dar naduseam din belsug si ma manca pielea ingrozitor sub costumul gros si camasa incheiata strans pana la gatul strangulat de cravata innodata stramb ca vai de ea. Mai cu seama ceafa si umarul ma chinuiau ingrozitor, aveam acolo de luni bune iesita o pecingine mare si urata si ma scarpinam la ea pe furis, de imi ramanea toata pielea sub unghii. Si cate leacuri nu incercase biata mama, dar boala se incapatanase sa fie mai darza decat stradaniile ei si, ce-i drept, nici eu nu ii eram de vreun ajutor. Ma tot zgandaream la rana mereu sau o duceam la apa verzuie a garlei ori o tot purtam pe sub arsita soarelui, iar fiecare pas inainte spre vindecare castigat de mama, era urmat imediat de doi pasi inapoi irositi de mine.
Iar acum, rana, starnita de agitatia mea, mustind de un lichid galbui, imi pata cu nepasare camasa alba si eu tot trageam de haina spre gat si ma inchideam la toti nasturii, ca sa nu ma observe mama.
– Deschide ma haina aia, se infuria ea! Ce vrei tu sa dovedesti cu asta? Tu nu vezi ca esti rosu tot si nadusit ca un cal!? Vrei sa te imbolnavesti, sau ce!? Hai, mai bine, spune-mi ce cauti, ca uite ca promit sa te ajut, daca stiu! Ca vad si eu ca esti capos si mai bine iti spun eu unde sa gasesti, decat sa rascolesti tu toata casa si apoi tot eu sa strang dupa tine!
– Bine iti spun, ma induplecam eu, epuizat de cautare si infierbantat de efort! Dar vezi ca ai promis ca ma ajuti si daca nu te tii de cuvant, nu mai vorbesc cu dumneata niciodata, o amenintam eu!
– Bine ma, asa e, am promis, acum imi spui?
– Imi caut pantofii de la costum, asta imi caut! Dumneata nu vezi ca sunt in picioarele goale? Doar ce credeai, ca am sa plec asa, sau ce!?
Iar mama scotea atunci un tipat si se repezea la un loc din sifonier, bine stiut de ea, unde baga mana sub niste haine, apuca pantofii si ii lua de ii strangea cu putere la piept.
– Pantofii astia, nici sa nu te gandesti, se incorda ea, uitand pe loc de promisiunea facuta! Cum sa-ti iei, ma, prin praful de acum, tocmai pantofii astia care sunt noi, ca nu i-ai purtat decat de cateva ori!? Eeei uite, ca sa stii si tu, ca eu pe asta nu o inghit nici in ruptul capului!
Iar eu ma luptam cu mama, o apucam de maini si incercam sa ii smulg incaltarile pe care le strangea cu putere la piept, dar ma resemnam curand, rabufnind:
– Gata, nu mai vorbesc cu dumneata toata viata mea, sa nu ma mai intrebi niciodata, nimic!
Apoi ma duceam intr-un loc unde stiam ca mai am o pereche de adidasi albi, chinezesti, dar strambam din nas cand ii gaseam plini de noroiul ramas de la ultima purtare, cu plasticul ros si scalciati ca vai de ei. Ma apucam de ii stergeam cum puteam cu o carpa si ii incaltam apoi peste piciorul gol, strangandu-i sus cu doua cureluse ce se inchideau cu arici, de-mi flencaneau in picioare la fiecare pas.
Ieseam apoi val-vartej din curte si plecam grabit rascolind praful drumului in urma mea.
***
Sa vezi ca am intarziat, imi spuneam in gand si iuteam pasul si mai ca as fi alergat, daca nu mi-era teama ca ajung acolo gafaind si cu hainele mai transpirate decat erau deja.
Ma foisem de nerabdare toata noaptea si numarasem fiecare minut din orele scurse de cand ma intorsesem aseara acasa, pana venise clipa sa plec din nou, acum, ca sa o intalnesc pe ea.
Ma tineam de capul ei inca de la inceputul verii, de cand venise in vacanta la bunici. Era dintr-o familie bogata si nu prea venea sa se amestece cu noi, nici la jocurile de pe ulita, nici la scaldat si nici la padure. Asa ca nu gaseam nicicum un prilej sa o intreb de vorba si imi munceam mintea ca sa gasesc o cale sa ajung pana la ea. Si au trecut asa multe saptamani, de imi pierdusem toate sperantele, dar aseara, fara nimic special ori vreun semn care sa vesteasca schimbarea, ea a iesit in strada, acolo unde ne jucam mai multi copii si ne-a intrebat timid:
– Dar ce va jucati ma aici… pot sa ma joc si eu cu voi!?
Iar noi ne jucam atunci “cazane… cazane” si am vorbit pe ascuns cu cativa dintre copii si faceam tot asa de pica numai ea ca sa ma pupe pe mine.
Cand ii venea randul cate unui complice, acesta se prefacea ca inchide ochii si incepea sa se invarta in mijlocul cercului, cu ambele brate intinse, ca limbile unui ceasornic si avea grija ca la finalul cantecului un brat sa o indice pe ea, iar celalalt pe mine:
– Cazane, cazane, sticle si borcane, pepsi cola, cola, pupa-l tu pe ala!
Iar ea se supunea bucuroasa si venea si ma pupa direct pe buze, ceea ce nu facea nimeni la acest joc, decat daca era in vorba cu cineva de mult timp ori se mai pupasera deja.
Asa ca, de la o vreme am tras-o putin mai la o parte si am intrat in vorba cu ea si am sporovait pret de un ceas, pana a venit mamaie-sa sa o cheme si atunci i-am soptit repede, ca sa vina sa ne intalnim a doua zi pe la trei, pe dealul de la pod, iar ea m-a strans de mana cu putere, in semn de raspuns.
***
Acum era doar putin trecut de ora trei si ea ma astepta batand usor din picior la capatul podului. Era imbracata lejer, de vara, cu o rochita colorata si o pereche de sandale usoare. Adunase cateva flori si impletise din ele o cununita pe care o purta pe cap ca o aparitie din basme, dar nu era singura. Era insotita de unul mai pitic cu vreo doi sau trei ani decat noi, care roia in jurul ei ca un bondar in jurul unei flori.
– De ce nu mi-ai spus ma ca intarzii, m-a intampinat ea de cum am ajuns!?
Dar inca purta zambetul pe fata si eu m-am scuzat cum am putut mai bine:
– M-a tinut putin mama, cu o treaba, dar am scapat repede de ea si am venit alergand!
– Il stii pe fratele meu, nu-i asa, m-a intrebat ea indicandu-l pe bondarul ce se invartea in jurul nostru!? L-am luat si pe el, ca nu ma lasa bunica sa plec singura de acasa!
Da, el era, l-am recunoscut eu si nu imi convenea deloc, mai ales ca muscoiul se tot baga intre noi, ca un incurca lume.
Si am plecat sa ne plimbam umar la umar pe la poalele padurii, sporovaind vorbe nevinovate si lasand taceri stanjenitoare intre noi.
Ah, ca fir-ai tu sa fi de muscoi, imi spuneam in sinea mea, cum ai venit sa imi incurci tu mie socotelile. Si noi continuam sa vorbim mai departe, despre vreme, despre sat.
– Stii, se destainuia ea, ce imi place mie cel mai mult la tara!? Imi place mirosul asta de animale care se simte peste tot. Uite… vezi, si se oprea pe loc si tragea aer cu putere in piept, il simti si tu, nu-i asa!?
Si adia un miros puternic de balegar, iar eu stiam de unde vine si simteam nevoia incurcat sa ma scuz in fata ei:
– E de la mine, i-am marturisit, ca am eu aici peste gat o buba care nu vrea sa imi treaca cu nimic! Dar a invatat-o pe mama o baba din vecini sa ma unga la ea cu balega, ca sa se spurce rana bine si sa ma vindec mai usor!
©️copacul.ro
