Mitica Popescu

This entry was posted by on Monday, 8 February, 2021 at

Asa era pe atunci, nuntile in sat se tineau la cort si muzica ducea vestea pana departe. Iar noi, copiii locului, ne adunam odata cu intunericul si ascultam din strada lautarii ori aruncam cate o privire in cort, cat sa radem de vreun nuntas sau sa ne minunam de frumusetea feciorelnica a miresei. Iar daca vreunul dintre noi se arata mai iscusit, ne mai lipeam poate si de vreo sticla sau doua ori de vreo portie de mancare sau poate chiar de niste prajituri, mai ales atunci cand nunta era in toi si vinul deschidea inimile mesenilor.

Despre nunta lui Costel a lui Ciorovanca oamenii vorbeau de multa vreme. El nu locuia la noi in sat, avea aici doar o bunica batrana, care traia singura, uitata de lume, la doar cateva case mai incolo pe ulita mea. Si apropierea asta ma facuse cumva, pe mine, a fi cel mai potrivit ca sa raspund la intrebarile ce curgeau pe buzele tuturor.

– Si ia zi ma, Toni, ma intreba cate un coleg pe la scoala, e adevarat ma, ca vine la nunta la Costel ala, chiar Mitica Popescu? Care ma, ala de il vedem noi la televizor, vine el aici in sat!?

– Da mai, Steliane, asa am auzit si eu, ca vine! Ca ar fi, cica, chiar nasul lui Costel asta, ca el il cununa. Si face Costel nunta aici la noi, doar pentru ca are ma-sa-mare mai mult loc in curte. Ca ai lui stau pe undeva pe la Ciochina, dar pe acolo nu prea au loc. Si, cica se insoara cu una de a cunoscut-o el pe acolo, pe la Bucuresti, de ii e nas de botez chiar Mitica Popescu. Iar acum vrea ala sa le fie nas si de cununie.

Si dupa ceva vreme venea un altul si o luam cu povestea de la inceput, iar eu cam pierdusem sirul de unde aflasem toate lucrurile astea. Ca doar nu vorbisem nici cu Costel ala si nici cu vreo ruda de-a lui. Dar mai prinsesem si eu o vorba de la un vecin, o alta de pe la altul si le legasem impreuna, de eram acum gata-gata sa jur cu mana pe inima in fata tuturor, ca uite chiar ca asa stateau lucrurile. Cand aveam ocazia vorbeam despre toate astea si in clasa, cu voce tare, de intorceam privirile fetelor, iar cate una mai curioasa venea mai aproape si ma intreba pisicindu-se:

– Auzi, Toni, dar tu l-ai mai vazut pe Mitica Popescu sau de unde stii tu toate astea?

– N-auzi Rodico, ma grabeam eu sa ii raspund, pai daca iti spun ca suntem vecini cu ei si tata mai e si ceva neam cu parintii lui Costel asta. Ca doar e hotarat deja ca o sa mearga si el si mama la nunta, ca sunt si ei invitati. Si am sa ma duc si eu pe acolo. Iar daca vrei pot sa te iau cu mine, sa il cunosti pe Mitica Popescu si tu.

Iar Rodica se rosea si se fastacea toata, iar eu prindeam prilejul sa ii propun ceva ce imi dorisem de multa vreme:

– Dar de ce nu vrei tu, mai bine, sa trec eu pe la tine diseara si sa iti povestesc mai multe despre asta, mai stam noi de vorba si de altele, ce spui!?

Iar Rodica se invoia intr-o doara.

– Bine ma! Dar zici tu ca ma iei cu tine acolo, la nunta, da!? Ca o sa-l vad si eu… ma iei!?

– Te iau, Rodico, pai nu ti-am spus ca te iau!

Si mai erau doua saptamani pana la nunta si eu gaseam seara de seara drumul spre casa Rodicai si o asteptam sa iasa la poarta, cum ne era vorba. Iar mai incolo, la o raspantie, era un trunchi mare de copac, slefuit de vreme si de fundurile oamenilor si noi ne asezam pe el si, pana la ceasurile tarzii ale noptii, furat de rasuflarea ei fierbinte, ajungeam sa-i promit cate in luna si in stele.

– Cum sa nu, Rodico, ii sopteam, pai nu vorbesc eu atunci cu el. Il trag asa mai la o parte si te prezint foarte frumos. Ii spun, uitati, ea e prietena mea, Rodica! Si apoi tu poti sa vorbesti cu el cat vrei. Daca vrei poti sa il pui si sa-ti povesteasca cum e pe acolo pe la televizor. Ai sa vezi!

Si nimic din ce ii spuneam nu imi parea prea greu. Ei lasa, ma socoteam, sa ma vad eu acolo, ca daca nu ma duc direct la el si exact asa am sa fac. Ce, nu era si el tot un om ca noi? De ce sa se supere din asta? Ca daca vine la nunta stie si el cum e, mai vorbesti cu unul, mai vorbesti cu altul, ma incurajam eu.

Si am trait asa zile lungi si nopti frumoase si scurte. Imi placea Rodica de eram gata sa ma duc si la televizor, la o adica si sa vorbesc cu Mitica Popescu acolo, pentru ea.

Apoi a venit si ziua nuntii si ne adunasem pe la gardul batranei, cam toti copiii din sat.

– Ia ziceti ba, l-ati vazut careva, a venit!?

Dar nimeni nu-l vazuse pe Mitica, dar poate ca inca era prea devreme si nunta abia la-nceput. Si toate privirile cautau atunci spre mine, cuprinse parca de indoiala.

– Ia zi ma, mai vine asta, sau ce!?

– Vine ma, ce n-auzi, daca am zis ca vine, vine!

Dar ma macina un gand rau si m-am furisat cum am putut inauntru si i-am vazut acolo, in capul nuntii, chefuind si pe miri si pe nasi. Iar nasii erau unii tineri, care radeau prosteste din orice, parca sa-mi faca in ciuda.

Dar ce faceau astia pe aici, m-am intrebat cu naduf? Doara nu asa era stabilit. Apoi mi-am zis, eei lasa, ca au pus si ei pe unii asa sa tina locul la masa, de nasi, ca doar nu statea Mitica Popescu toata ziua si noaptea la cheremul lor. Dar vine el, daca asa a zis ca vine, atunci vine.

Se inserase bine cand am vazut-o si pe Rodica venind, iar inima mi-a luat-o la goana de-mi venea sa intru chiar atunci in televizor si sa il scot de acolo pe Mitica si sa-l aduc in fata ei. Era imbracata in alb, purta hainele ei cele mai bune si se apropia parca plutind, asa cum doar o mireasa vine la nunta ei.

– Hai, mi-a spus cand a ajuns, ma duci acum sa il cunosc pe Mitica Popescu!?

Am inghitit un nod greu. Din jur ma taiau ca niste cutite privirile scaparand de invidie ale baietilor. Era frumoasa Rodica si m-am aplecat si am sarutat-o usor pe obraz, acolo, in fata tuturor. Iar ea s-a lipit usor de mine si mi-a soptit mieros:

– Hai ma, cand mergem sa vorbim cu el!? Mergem!?

– Asteapta-ma putin aici, i-am raspuns, cat sa intru sa vad ce si cum si apoi am sa ma intorc pe la tine, sa te iau.

Si m-am strecurat din nou, dar inauntru nu era nici macar o urma cat o scama din marele actor.

Dar mi-a venit ca un gand si mi-am spus: Pai cum, la cat era el de ocupat, cat sa fi putut sa ramana pe aici, la o amarata de nunta de la sat? Poate fusese deja, a salutat si el ca tot omul, in stanga si dreapta, a dat apoi darul si-a plecat. Da, asa trebuie sa fi fost, m-am incredintat si mai mult. A stat putin si apoi a plecat, iar acum doar nu o sa mai vina omul inca odata. M-am intors apoi in strada si le-am marturisit cu o mutra plouata tuturor:

– Ba, nu mai asteptati ca prostii degeaba pe-aci, ca a fost Mitica dar nu a stat prea mult, ca a trebuit sa plece repede, ca avea o treaba pe la televizor!

De acolo de unde ma astepta, Rodica, a primit cu greu vestile rele si i-am simtit lacrimile adunandu-se in ochi.

M-am apropiat usor de ea, am prins-o de mana si am lipit-o de pieptul meu.

– Nu fi trista, Rodico, i-am spus, vor mai fi ocazii! Chiar si eu de abia am apucat sa dau mana cu el! Dar sa stii ca i-am spus numele tau, Rodico, i l-am spus si el a zambit!

©️copacul.ro

1
1 person likes this.
Please wait...
Share

Leave a Reply