Câinele

This entry was posted by on Sunday, 9 May, 2021 at

Daz s-a învoit de l-a lăsat pe tati să îl ridice din scaunul de mașină, ca să îl scoată și să îl plimbe prin parcarea de la benzinărie. Era un popas binevenit. Și-a întins oasele și s-a oprit din plâns, socotind să aprobe decizia luată.

Dar ce greu mai înțeleg părinții ăștia! și-a spus el cu năduf. Zece minute de plâns ca să priceapă si tati că e timpul să opreasca putin.

Parcarea era plină de oameni, de mașini. Cerul era albastru și iarba era verde. Nimic nou, în afară de…  de… dar ce era aia, tati!?

S-a întors iscodind cu privirea pe tati, mirat peste măsură. Iar el l-a adus aproape, i-a indicat arătarea și i-a spus răspicat pe nume:

—Un câine, tati! Un câine!

Iar Daz și-a amintit că mai auzise cuvântul ăsta. Că doar nu asta puneau ei pe masă și mâncau în fiecare zi, când o tăiau în felii subțiri cu cuțitul și o ungeau cu tot felul de chestii. Și parcă i-a părut rău de soarta micului suflețel și a început din nou să plângă.

©️copacul.ro

0
Be the first one to like this.
Please wait...
Share

Leave a Reply