COPACUL

Visele sunt animalul meu de companie. Noaptea dorm cu rasuflarea langa urechea mea si imi soptesc povesti nemaivazute. Dimineata le intorc si le mangai burta crescuta si zambesc: Visele mele se pregatesc sa faca pui!

Uneori dimineata ne sparge brutal coaja viselor si ne imprastie continutul lor pana nu mai intelegem mare lucru din fragmente. E semn ca am trecut un hotar, ca am visat ceva ce inca nu ne era permis, ca am pornit o alarma si am declansat mecanismul care il tine ascuns pe Dumnezeu.

Nu am mai trecut dincolo de jumatatea patului! De cand ai plecat nu ma mai asteapta nimic dincolo de hotar.

Noapte dupa noapte, jumatatea mea se micsoreaza si ma strange, iar jumatatea ta de pat creste si ma inghesuie, pana cand golul are sa ma impinga jos pe podea.

Te rog intoarce-te, ca daca dorm pe parchet, sunt batran si ma trage curentul!

Ma doresti, dar nu pe mine. Te gandesti, dar nu la mine. Ma astepti, dar nu pe mine.

Ti-este dor, dar nu de mine. Vrei sa fi, dar nu cu mine.

Ma iubesti, dar nu pe mine!

Nu mai organizez excursii de lama pe obraz. Barba mi-a crescut si mi-e tot mai usor sa-mi ascund sub ea adevaratul chip pe care am inceput sa il uit.

Dorm somn electoral… pentru puricii care vor sa ma sarute, sforai pe rupte! In rai asta conteaza… si puricii voteaza!

Uite aici un gând, Kan Pan! Prefer trenurile locuite de călătorii care se întorc.

Drumurile de întoarcere au pentru mine un farmec aparte… poarta in ele si amintirea aventurii proaspăt încheiate, dar și dorul de casa. Acel dor care ne amintește ca ne putem bucura si de ceea ce avem deja in viața noastra.

Asta pana uitam și ne cumpărăm iar bilet la trenul care pleacă

Televizorului meu ii place sa ma priveasca in timp ce dorm. Poate ca din visele mele face programele pentru a doua zi, pentru ca la orice ma uit imi pare cunoscut si plictisitor… si iar adorm. Nu pot sa mai scap din bucla asta!

Televizorul meu ma controleaza si imi fura visele si eu tocmai am pierdut telecomanda din nou. Sa fim seriosi, nici asta nu poate fi intamplator, nu sunt chiar atat de uituc si aiurit.

Doamne, cat de bine era inainte cand se oprea curentul atat de des!

Stii ce-mi lipseste sa schimb culorile cerului? Totul!

Si totusi stau aici intins pe spate si masor Cerul cu ochi atent de zugrav! Mintea mea ridica schele inalte sprijinite pe nimic si construieste pensule colosale, pe care le inmoi in vopseaua oceanelor.

Exista in mine ceva mai puternic decat mine care nu cunoaste imposibilul, dar asta nu imi foloseste la nimic!

Ma dor picioarele umbrei, au facut febra musculara de la tot intunericul meu pe care il cara!

Cand ajung diseara acasa, daca ma simt la fel, am sa le ung cu umbra unui tub cu gel!