COPACUL

Mi-ar fi mai usor daca urmele pasilor mei s-ar intinde inaintea mea. Le-as urma.

Eu te iubesc ca un muncitor, opt ore pe zi, de luni pana vineri, luna de luna, mai putin concediul medical sau de odihna. Uneori fac ore suplimentare, inainte de culcare, dar atat. 

De ce dorm imbracat in salopeta?! Pentru ca noaptea ma muncesc gandurile. Uneori simbria pe care o primesc in schimb imi place… 

Mai am sentimente vechi. Le scot, le intind pe bara pentru covoare si le bat de praf. Vecinii mei se supara si imi reproseaza ca nu respect orele de liniste.

Dar ce pot eu sa fac… doar nu pot sa aleg ora la care imi vine sa urlu de dorul tau.

Iti urmaresc zvacnirile usoare ale pleoapelor sub care locuiesc oceanele minuscule ale ochilor, cu litoralul inca bronzat de creion, strajuite de palmierii genelor ciufulite de mascara si imi vine sa te trezesc sa te intreb: daca dormi fara sa te demachezi, visezi la vacanta? Pot sa incerc si eu?

Daca pielea mea ar avea fermoare… m-as dezbraca de ea ca sa dorm fara sa transpir la noapte? 

Nu pot ca mi-e frica, daca dimineata din graba imbrac pielea ta, ce stiu eu sa fac in locul tau?

As cam vrea o statuie, dar fara cal. Sa spunem ca nu-mi place sa-mi impart gloria cu nimeni.

Indiferent pentru ce merite, daca imi faceti vreodata o statuie, sa nu mi-o faceti doar bust. Din aceleasi motive ca si treaba cu calul. Cine a vazut vreodata un armasar…stie de ce.

Daca e adevarat ca noaptea e un sfetnic bun as vrea sa ne mutam in nord.

Mi-ai spus ca in zori ai sa pleci… dar zorii vin prea repede pentru mine.

Daca mai avem doar o singura noapte in care putem sa fim impreuna, macar sa fie noaptea polara.

Daca nu mai port ceasul… nu inseamna ca m-am rupt de trecerea timpului; port inca urma lui nebronzata pe piele.

Daca imi scot verigheta nu devin deodata liber… inca nu a trecut destul soare.