E dreptul meu sa pasesc pe varfuri, plimband de lesa un caine de aer, pe strazile unui oras unde multimea alearga in soapta.
E dreptul meu sa traiesc pe varfuri, inconjurat de oameni cu dureri de unghii si surplus de inaltime.
E dreptul meu sa locuiesc intre granitele unui balet guvernat de legile mersului pe poante.
Sunt cetatean al fericirii si am drepturi.
©️copacul.ro
Uneori te controlez la neastampar cerandu-ti sa darami dintr-o singura lovitura zece popice vestede. Am o strategie ciudata prin care, ca sa te pastrez tanara, continui sa te iubesc copilareste.
Alteori dau buzna peste gandurile tale si te intreb subit: ai zambit azi? Daca nu, hai sa zambim impreuna!
©️copacul.ro
Ne iubim ca la “impinge tava”. Nu mai avem timp de fine dining. Doar ne ostoim foamea in graba si ieftin.
De mult timp nici tu nu mai gatesti pentru mine… nici eu nu mai mananc pentru tine. Dragostea noastra a devenit o autoservire deschisa doar in weekend.
©️copacul.ro
Pot sa-ti descompun toate trasaturile si sa te alcatuiesc inapoi, de mai multe ori pe zi, cu precizia unui antropolog cibernetic. Stiu totul despre tine… dar nu simt nimic.
Execut dragostea ca pe un program informatic, suficient de complex, insuficient de intens.
As putea schimba la paritate toata greutatea povestii noastre in doi, pe un singur sambure de maslina, din care oricand poate ceva prinde radacini.
©️copacul.ro
Cand dorm cine traieste in locul meu? Cine ma tine viu pana dimineata la schimbul de tura? Un alt eu, cu aceiasi statura, cu aceiasi dantura… ?
Tizule al meu din schimbul de noapte, sa ma-nvelesti mai bine se poate?!
©️copacul.ro
Astazi m-am izbit cu pieptul in mainile impreunate ale zecilor de perechi de indragostiti din parc.
Tara, tara, vrem ostasi!… le-am strigat apropiindu-ma in viteza.
Ce faaaaaci?!.. m-au impins inapoi cei mai multi cu furie. Esti nebun?
Va masor iubirea, le-am raspuns. Cand ne indragostim cu adevarat redevenim copii.
©️copacul.ro
Nu te teme! Am sa ma arunc in adancul viselor tale inarmat cu un ciomag oniric si am sa alung din ele toate fapturile de cosmar care vor sa te atace… am sa deviez cu coada lui cursul tuturor raurilor intunecate care vin sa te inece, am sa sfarm cu el toate inaltimile de pe care ai putea sa te prabusesti la nesfarsit. Dormi!
©️copacul.ro
Hai sa va spun cum ne-am ales cu trupurile astea ecologice paroase si mari! In ziua cand ne-am asezat la coada pentru a ne primi sufletul, Dumnezeu ne-a intrebat viclean: doriti si punga pentru el?
Nu pot sa nu ma gandesc cat de simpla ar fi putut sa fie viata noastra daca i-am fi raspuns raspicat: Nu, multumesc!
Dar eu mi-am invatat lectia, de atunci, de fiecare data cand mi se ofera o punga, o refuz.
©️copacul.ro
In fiecare dimineata ma scufund in citoplasma vie a orasului ca un virus pieton, infectandu-i strazile cu pasii sovaitori. Pielea de asfalt a orasului capata mirosul urmelor mele. Fiecare strada devine o rana pe care mersul meu nu o lasa sa se inchida. Orasul meu este bolnav de mine, dar nu-i cine sa-i masoare febra, sa ma gaseasca vinovat, sa ma exileze si sa il vindece.
©️copacul.ro
E adevarat, nu sunt bogat… dar din putinul meu tot pot sa ofer oamenilor un dar de pret. Oxigen.
Am calculat ca daca imi tin respiratia 1 minut la fiecare 6 minute din viata mea, din economia facuta, pot darui oamenilor un copac in fiecare zi.
©️copacul.ro