Minutele umbla golite de miez, orele se vand la pret de chilipir, dar timpul e doar nutret pentru cei vii si nu ma mir. Nimic din ce-i vesnic nu e viu si nici nu mai conteaza cum ma port daca Dumnezeu, singurul vesnic viu, e si El mort.
Ce am eu sa ii spun viitorului? Nici macar nu-l cunosc. De multe ori atunci cand vine, dorm, iar daca sunt treaz, apare si trece fara sa apucam sa schimbam o privire. Nu am nimic sa ii spun viitorului. Daca are treaba cu mine, sa ma caute el.
Nu intotdeauna cand punem apa la fiert stim si ce urmeaza sa aruncam in oala. Flacara este doar o declaratie de intentie. Inca nu stiu ce mare ciorba o sa iasa intre noi, dar am dat drumul la foc si apa e in clocot. Hai, sa avem pofta!
Minutele s-au scumpit enorm si nu ma indur sa le dorm, orele se lungesc in insomnii, sunt flamand sa fiu viu, dar timpul e singurul nutret pe care il stiu.
Posted by Antal Mahler on Thursday, 1 October, 2020
De cand te-am cunoscut ma dor toate instinctele. Te-am urmat pana s-au schimbat anotimpurile si a trebuit sa imi inlocuiesc cauciucurile de iarna cu cele de vara, apoi cauciucurile de vara cu cele de iarna, de cateva ori. Cu rotile de aer am pasit pe drumuri inguste, strajuite de ziduri de cuie. De cand te-am cunoscut ma dor toate instinctele, mai putin unul: fericirea!
Posted by Antal Mahler on Thursday, 24 September, 2020
Nu caut ordinea zgarcita a lucrurilor. Gasesc mai multa frumusete in haos. Entropia bogata a culorilor deseneaza tablouri efemere ca si universul. Nimic ce-i neschimbat nu-i vesnic, dar in schimbare traieste vesnicia.
Posted by Antal Mahler on Monday, 7 September, 2020
Ma ascund in captuseala tulbure a intunericului, cu ochii ferecati, ca sub o centura de castitate purtata pe dos, cu lacatele sub pleoape, unde doar eu le pot ajunge, pentru a nu le mai deschide niciodata.
Ii e frica luminii de mine, cu antecedentele de somn diurn am ranit-o. Dar nu ma tem, ochii care stau inchisi, nu privesc, dar viseaza.