COPACUL

Sa imbratisam cu privirea zorii unui loc necunoscut e un ragaz pe care il oferim mintii pentru a privi catre lume cu ochii copilului din noi. Ne construim preferintele in jurul capacitatii lucrurilor de a fi altfel, tasnind cu indrazneala din monotonul comun. Traim fascinatia locurilor deosebite, ca pe o fotosinteza care ne ofera energia si patima cuvintelor pe care le vom rosti mai tarziu in fata prietenilor minunati sa ne asculte. Rezervatia “Vulcanilor Noroiosi” este un astfel de loc. Unic si minunat. Un loc despre care cu siguranta veti avea ce povesti.

Va rog sa vizitati “vulcanii” cu discretia iubitorului de frumos preocupat sa nu lase nici un semn al trecerii lui pe acolo. Vizitati si Paclele Mari dar si Paclele Mici, nu va lasati influentati de adjective. Iar daca sunteti norocosi, la plecare sau la sosire, lasati lacul Siriu, de care nu sunteti foarte departe, sa semneze amintirea unei zile perfecte in Romania.

DIRECTII:  Accesul se face din drumul national care leaga Buzau de Brasov prin Intorsura.  In localitatea Satuc, aflata la aproximativ 15 KM de Buzau  se face dreapta spre Berca.  Se traverseaza raul Buzau si se urmeaza indicatoarele aproximativ 16 KM.  Inainte cu 2 Km de vulcani drumul se ramifica, mergand spre stanga peste pod ajungeti la Paclele Mari, mergand inainte ajungeti la Paclele Mici.

INFO: “Vulcanii noroioşi sunt o rezervaţie botanică şi geologică aflată pe raza comunelor Berca şi Scorţoasa din judeţul Buzău. Fenomenul vulcanilor noroioşi poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari (coordonate 45°20’23″N, 26°42’33″E) şi Pâclele Mici (coordonate 45°21’30″N, 26°42’46″E). In preajma vulcanilor noroioşi, solul este sulfuros şi sărăturos, nepropice vegetaţiei obişnuite.

Vulcanii noroioşi reprezintă formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă.” (sursa)

Natura este o femeie implinita pe care haina lumii nu o mai incape. Prin cusaturile plesnite miracolele ies si ne bucura ochii si mintea la tot pasul. Natura este un constructor atipic, ridica in mii de ani opere capabile sa dainuiasca alte mii de ani mai apoi.

Cand le masori cu pasul tau, cand le pipai cu mainile tale, toate locurile prin care ai trecut devin parte din tine. Atingerea naturii te alcatuieste si te creste, iar sufletul tau trece printr-o metamorfoza deplina din care va iesi apoi mai curat, mai intelept, mai puternic.

Un astfel de loc minunat este si Pestera Muierilor, un spatiu straniu, bine ascuns in inima unui munte timid si tacut, pe la picioarele caruia curge dalta limpede a unui rau arhitect.

De jos, intrarea nu este deloc usor de descoperit de privirea curioasa a calatorului. Menirea de loc de tainic adapost nu a apus odata cu vremurile tulburi ale trecutului. In pestera intri cu greu si iesi, cu mirare, sute de metri in maijosul raului. Apoi, venind din adancurile lui, la intoarcere, pe jos, strajuit de malul raului, fata muntelui nu iti va mai parea nicicum la fel.  Initiat posesor al secretului, ii vei citi in fiecare cotlon, in fiecare grota, in fiecare colt de umbra, semnele .

INFO: „Peştera Muierilor se află în comuna Baia de Fier, Judetul Gorj , pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parang, de către raul Galbenul . Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România.

Peştera are o lungime de aproximativ 3.600 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervaţia speologica împartita in doua sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). La 40 de metri inălţime se afla etajul superior amenajat pentru turişti cu o lungime de 573 m , ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o reţea de diverticule foarte greu accesibilă.

Adevaratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încaperii sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare şi imaginea Stâncii Insângerate denumită datorită scurgerilor oxidului de fier. În Cupola inaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci.

Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi,lei,hiene,vulpi,lupi,capre sălbatice si mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor cu mult înaintea erei noastre.” (sursa)

Faceti-va vreme si treceti macar odata in viata voastra Transalpina, de la Obarsia Lotrului la Ranca! Acolo sus, pe acoperisul Romaniei, acompaniati de semetia muntilor si traind iminenta norilor, priviti cuminti spectacolul desavarsit al naturii.

Veti afla un drum mai frumos decat Transfagarasanul si mult mai greu de trecut incaltat cu rotile unei masini. Nu va recomand totusi sa faceti acest drum cu un autoturism normal de oras, chiar daca eu am reusit sa ajung la liman chiar si asa. Pana la urma, termenul de „cea mai inalta sosea din Romania” nu este cel mai adevarat, asfaltul nefiind deloc prezent intre Obarsia si Ranca. Dar lucrurile se schimba cu repeziciune in acest sens. Se asfalteaza intens, se construiesc poduri si in curand tot farmecul salbatic al locurilor va pali sub fumul gratarelor si pestritul pet-urilor.  Mai inainte ca iubitorii de natura sa fie coplesiti si inlocuiti de iubitorii de sine, gasiti-va timp, urcati muntii si vizitati aceste locuri.

INFO: „Transalpina (DN 67C) este o şosea din Munţii Parâng, în Carpaţii Meridionali. Este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între oraşele Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din judeţul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii.

Drumul dinspre Novaci este asfaltat doar până la Rânca (1.600 m). În continuare, drumul este cu bolovani şi grohotiş, fiind nerecomandat pentru autoturismele cu garda la sol joasă, precum şi pentru cele cu resurse de putere reduse, având în vedere pantele destul de abrupte care urmează.

Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susţin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de “coridorul IV strategic roman”.

Există şi o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale.

Potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de nemţi în timpul primului război mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită.

Transalpina a fost reconstruită în perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată de regele Carol al II-lea.

Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al doilea război mondial, când nemţii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puţin întreţinut.

Este prevăzută modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de kilometri, între Sebeş, judeţul Alba şi Bengeşti, judeţul Gorj.” (sursa)