COPACUL

Dudul din curtea lui Mihaita arata chiar jalnic. Cum te uitai la el, pana aproape de varf, nici o ramura nu mai purta vreo frunza, iar in varf mai erau doar unele mici si greu de ajuns. Si prin vecini toti duzii aratau cam la fel, asta dupa ce ii cercetaseram de mai multe ori, cam fara stirea stapanilor, ce-i drept, dar nu era sa ne incurce asa un detaliu. Si, din cate stiam eu pe atunci, asa trebuie ca aratau toti duzii de pe Pamant.

Din cand in cand se mai intampla insa cate o minune, cum a fost si cea cand, sa tot fi trecut vreo doua saptamani de atunci, cineva, poate chiar de la noi din clasa sau un baiat mai mare, a descoperit o comoara, sub chipul a noua duzi, nu foarte inalti dar stufosi, cu frunzele mari cat palma. A incercat desigur sa tina descoperirea doar pentru el, dar s-a aflat repede si, in curand fiecare dud purta pe el si pana la sapte sau opt flacai, mari cat niste omizi gigant. Asa ca, in scurt timp, acei duzi nu au mai fost nimanui de vreun folos. Apoi fiecare dintre noi s-a mai descurcat cum a mai putut, multi dintre noi luand calea codrilor, unde, ne spuneau batranii ca ar exista un crang strabun, cu duzii mai inalti decat turla bisercii si cu frunzele mari ca lipanul. Dar cum noi, nu prea ne dumiriseram cum sa gasim acel loc, stam acum unul in fata celuilalt descumpaniti, dand din umeri a paguba!

• Ce facem ma, Mihaita, il intrebam eu plin de obida? Daca nu ducem traistele astea pline cu frunza nu ne primeste Dirigu’ la scoala si ne trimite la dracu pe pustii si poate ne scade si nota la purtare?
• Nu stiu ma, imi raspundea Mihaita, eu nu mai stiu nici un dud de unde sa adunam. Dar facem si noi, asa cum au mai facut si altii pana la noi: bagam niste frunze de vie dedesubt si punem cateva frunze de dud deasupra lor, le varsam repede peste gramada si poate nu se prinde nimeni.
• Ma, eu nu ma risc asa, ma ingrijoram eu, a inceput Dirigu’ sa se uite prin sacose si i-a prins pe unii cu din astea saptamana trecuta si nu iti spun ce nuiele si-au luat! 

Ne-am asezat pe iarba, la marginea santului, oftand cu ingrijorare. Ma gandeam cat de repede am ajuns toti baietii din sat sa uram viermii astia de matase. In fiecare an ii vedeam sosind cu un TV verde, inchisi in cateva cutii care nu aveau in ele nimic amenintator, apoi incepeau sa manance, si nu le cadea bine decat frunza asta de dud. La inceput nu era prea greu, viermii erau inca mici si duzii infrunziti se gaseau la tot pasul. Dar primavara era lunga si noi eram multi baieti in sat. Si cum nu puteai lipsi de la scoala de frica parintilor, dar nu puteai nici sa te duci de focul Dirigintelui, care la prima ora in fiecare zi facea inspectia sacoselor, nelasand pe niciunul sa intre, fara sa-si fi platit tributul de frunze, ne aflam cam intre ciocan si nicovala. Cateodata mai auzeam de cate un baiat norocos care a cazut din vreun dud de si-a frant vreun madular, cum ca era scutit saptamani bune de la corvoada si il invidiam in taina toti, dorindu-i locul in fiecare dimineata.

***

Tarziu, catre asfintit, dinspre vale, l-am vazut urcand pe Paulica. Cara in spate o sacosa burdusita, iar forma poverii, ce nu lasa nici o umbra de indoiala cu privire la continut, a reaprins speranta in inimile noastre, ca soarele dupa o zi ploioasa. Cand a ajuns la noi a lasat traista jos si ne-a privit senin.

• Ai gasit duzii din padure ma, nu-i asa, l-am cercetat cuprins de-o banuiala?
• Nu am gasit ma decat unul, dar e destul de mare si frunzos, ne-a raspuns! Am umblat dupa el zile intregi si nici nu va inchipuiti unde era ascuns!
• Hai ma, Paulica, l-am implorat, nu ne arati ma si noua unde este!? Ca uite avem traistele astea goale si nu mai stim incotro sa o mai apucam!
• Ma, nu pot sa va arat, va dati si voi seama, ca daca le arat la toti, maine nu mai gasesc acolo nimic!
• Pai nu la toti, ma Paulica, l-am incredintat noi intr-un glas, doar noua si juram sa nu spunem la nimeni nimic!

Dar Paulica a ramas neclintit in hotarare. Ne uitam la sacosa lui si era mare cat un sac, pe langa ea traistele noastre puteau usor trece drept derizorii.

• Mai Paulica, i-a mai spus Mihaita cu o voce rugatoare, ai sacosa aia mare facuta bomba, mai scoate ma din ea cat sa o afanezi un pic, ca oricum la Dirigu’ este tot una la numar si da-ne ma si noua sa punem ceva in traistele astea!

Dar Paulica nu s-a lasat induplecat asa usor. Dar noi ne-am lipit de sufletul lui si mai cu o gluma, mai cu rugaminti, mai cu promisiuni ca ii vom intoarce ajutorul intr-o zi, intr-un final, a desertat cam jumatate din sacosa, a afanat bine tot ce i-a ramas si a plecat in drumul lui. Noi am impartit bucurosi pe din doua darul neasteptat, am rasfirat bine traistele si am rasuflat usurati ca am mai scapat de o zi.

***

Dimineata ne-a gasit pe toti incolonati in curtea scolii. Imi tineam traista agatata pe un brat si o mai rascoleam din vreme in vreme, cat sa o fac sa para mai plina, dar frunzele se incapatanau sa se lase mereu la loc, de-mi umpleau sufletul de incordare si spaima. Eram multi, cu fetele posomorate si ingandurati ca inainte de un examen. Insotit de Mihaita, sosisem cu noaptea in cap si eram bucurosi ca am prins rand mai in fata, acolo unde Dirigu’ era mai ingaduitor si nu spre coada, unde era mai mereu asa de nervos incat aplica pedepse din orice motiv.

Cand l-am vazut venind pe Paulica i-am facut semn bucurosi chemandu-l sa vina langa noi:

• Da-te ma mai incolo, i-am zis celui aflat inapoia noastra! Ce, n-auzi ca avea rand aici?
• Hai Paulica aici, l-am strigat, hai ca ti-am tinut rand langa noi!

Curand a venit si Dirigu’ si a inceput examinarea, dar semnele nu prevesteau nimic bun:

• Prea putin… de ce le-ai afanat ma asa… de ce sunteti ma lenesi, se auzeau vorbele lui, masurandu-i pe cei de dinaintea noastra.

Si, pe masura ce se apropia de noi, devenea mai nervos, se rastea si ameninta cu nuiaua sau cu nota la purtare. Am ridicat cu mana, usor, inaltimea sacosei si m-am uitat speriat la Mihaita care urma la control.

• Ma Ilie, l-a repezit Dirigu’, de ce ai ma traista asta asa mica, cand se duce tac-tu pe la pomene prin sat tot cu asta umbla? Ca nu mai stiti cum sa ma furati si sa veniti cu doua frunze amarate, de lenesi ce sunteti! Ia uita-te si la asta a lu’ Zarnescu, se stropsi el inaintand in fata mea! Ba, sa va fie cu tinere de minte, ca e ultima data cand va primesc in halul asta! Hai intrati repede in clasa amandoi pana nu ma razgandesc si nu mai pupati voi la scoala decat daca veniti cu ma-ta de mana!

Apoi s-a oprit in fata lui Paulica, l-a privit crunt si a tunat:

• Nu ca asa nu mai merge, odata si odata tot trebuie sa va dau eu pe unul ca exemplu, ca sa va intre bine in cap la toti! Ce e ma cu sacosa asta asa afanata, vrei sa nu ma prind eu ca este mai mult goala decat plina?! De ce esti ma hot!? Ia iesi ma tu din rand si tine palmele sa iti primesti cele doua nuiele si apoi meri tu la ma-ta acasa si sa ii spui din partea mea ca ai si nota scazuta la purtare. Si sa nu mai vii inapoi decat cand o sa vad sacosa asta umpluta ochi ma, ai inteles!?… Rasa voastra de hoti!

©️copacul.ro