COPACUL

O cireasa, trei banane, trei capsuni! Orisicat imi place jocul, trag la slot, fortez norocul, nu-i destul!

O zi buna, doua proaste… Un noroc si trei napaste, nu-i destul! Cinci dureri si o placere, o zi dulce, ani de fiere, nu-i destul!

Trag maneta, invart slotul, e tarziu… Viata mea este pariul, dar nu stiu.

Intr-o noapte friguroasa, ti-am imprumutat paltonul… si-am lasat in el norocul, dar nu stiu. Ai plecat… mi-ai luat vesmantul, ai uitat tot legamantul, dar nu stiu.

Altul poarta azi paltonul… orisicand provoaca slotul … pune mana pe-ntreg potul, nu-i destul.

Merg prin lume fara haina, oamenii ma vad, ma caina, nu-i destul.

Ma incred, incerc norocul, suflu tare in taciuni: Reaprinde Doamne, focul! Dar nu ma iubeste jocul: o cireasa, trei banane, trei capsuni. Nu-i destul!

Doamne, eu te-am deranjat efemer, sa te-ntreb ce planuri ti-ai facut pentru ziua ta libera-n cer.

Te bagi la somn… un somn mare, ca de Domn? Sau poate te plimbi la tine-n gradina… in rai? Doamne, frumoasa gradina mai ai! Poate stai doar asa, tolanit pe un nor… cu ploaia spaland un picior. Sau poate stai si te holbezi la Soare, pentru ca poti si ochiul nu doare.

Dar daca, Doamne, iar, din tot ce ti-ai propus nimic nu-ti convine… Te astept in vizita in zori, am planuri pentru Tine!

Ma trezesc cand noaptea e inca puternica si o infrunt intins in tacere… Prin intuneric pipai scheletul geometric al patului, netezind usor si ultimele amprente ale somnului.

Sunt pregatit…!

Cu miscari sigure, degetele imi coboara spre buzunarul de la piept, culeg cateva pietricele si le arunc in fereastra, iar afara Ziua tresare.

Trezeste-te, ii soptesc! Adu-ne lumina!

S-a imbracat anotimpul in fusta scurta… a plouat inghinal si gazonul razbate spre burta. Au venit gradinari, cosmetic sa-l regleze cu o coasa, dar norii-s pe cer si vremea e inca ploioasa.

Cosim in zadar, cat cerul ramane acoperit cu nori, e semn ca Dumnezeu prefera Pamantul… cu iarba si flori…

Lasa-mi mainile sa pasca chipul tau golit de masca si-nsetate sa se adape din izvorul de sub pleoape. 
Peste buza rubinie, sa coboare sub barbie, sa cuprinda cu stransoare gatul fara aparare.
Sa coboare peste brate ca multiple transhumante, sa masoare cu-n ocol pieptul mare, alb si gol, sa coboare sinuos catre pantec si… mai jos, la misterioasa stana, de opt ori pe saptamana.

Cred ca imi lipseste o virgula pe undeva, dar nu-i mai gasesc locul si am renuntat sa-l mai caut.

Dintre toate semnele care mi-au mai ramas cel mai teama imi este sa nu mi se termine intrebarile, sau mirarile…

Puncte de suspans mai am mult prea multe si mai am si cateva hopuri de trecut dincolo cu punct si virgula.

Mai am si cateva semne pe care urmeaza sa uit sa le pun… si cateva pe care urmeaza sa le pun gresit.

Si mai am si semnul punct. Unul singur, pe care insa stiu sigur unde sa il asez. Ultimul.

Semnat. Insemnat. Resemnat.
Ne nastem. Crestem. Murim.

Am adunat in pahar mai mult plin decat cat gol mi-a mai ramas.

Poate ca nici nu voi umple paharul pana sus. Atat de putini sunt cei care reusesc sa o faca. Cei mai multi pleaca lasandu-i paharului diverse forme ale golului, locuite doar de regrete.

Privesc golul potential pe care urmeaza sa il umplu cu tot timpul care mi-a mai ramas si golul imi pare uneori prea mic ca sa-l incapa, iar alteori prea mare ca sa mai fie umplut.

Trag linii imaginare de nivel pe fata paharului, dar mereu ma opresc cu umplutul potential, maxim atat de sus incat sa-i las vietii mele loc si pentru doua degete de spuma.

Dintr-o fotografie color poti face una alb-negru, invers nu este insa posibil.

Daca ne grabim sa scoatem toata culoarea din filmul vietii noastre, nici o amintire viitoare nu il va putea colora inapoi.

Fara zgomotul culorilor, viata ne ramane doar un film intunecat si mut, un spectacol la care chiar si Dumnezeu vine fara suc si fara pop-corn.

Nu toate sfarsiturile de ploaie primesc in dar curcubee. Doar cele care le merita. 

Daca toata furtuna asta dintre noi intr-o zi s-ar sfarsi, nici un tampit de curcubeu nu se va grabi sa o incununeze… Ne certam de mult prea mult timp si Dumnezeu a obosit de noi si a adormit cu degetul langa butonul care le trimite.