Am sa arunc in sus cu banul; cat se-nvarte alegi partea:
Viata lunga, boala, moartea.
Dar orice tu vei alege, fericirea este rege!
Far’ sa fiu interesant, fericirea-i doar pe cant.
Sanse mici, rasplata mare. Vrei sa faci o incercare?
Asta sunt si aici ma termin! O farama de spatiu si un dram de timp.
10 urme, 4 pete si 3 vorbe intelepte…
1 ecou si 6 umbre, toate dark, deci toate sumbre…
3 orase, 2 vecini; 5 virtuti si 7 vini…
mestecand 1 g de guma, 7 fructe si 1 leguma…
9 vise, 1 iubire, 3 betii si 1 nesimtire…
5 pacate, 1 virgina, 7 nopti si 1 lumina…
3 dureri, 1 boala grea, ani cu soare, ani de nea…
2 morti si 1 avere… 10.000 halbe de bere.
Ai pleca
t… si, in urma ta, a ramas cea mai grea si adanca liniste olfactiva.
In orele, zilele si mai ales in noptile care s-au scurs, am cautat cu disperare si am tras, rand pe rand, pe nas drogul mirosului tau viu, oriunde l-am gasit. Fie ascuns in fibrele cearsafului meu, fie lipit de perna mea, fie strivit de camasa mea. L-am cules de pe covorul din dormitor, de pe blatul din bucatarie sau de pe sapunul din baie. Am racait cu narile dilatate chiar si ultima molecula, ramasa strivita afara, pe clanta, la iesire.
Am consumat totul repede cu o sete ingrozitoare, teribila. Iar acum, e gata, nu mai gasesc aici nici o doza din tine. A ramas doar linistea asta ingrozitoare, care imi face sangele sa curga din nara. SEVRAJ!
Pe dr
umul meu din fiecare dimineata locuia un cires cu ramuri pline ca o chemare spre pacat.
Ce faci daca gardul este prea mic, sau prea subred? Daca intre tine si ispita nu mai exista nimic care sa iti opreasca mana intinsa? Intrebarile pot fi si o capcana. Consider ca adevaratele garduri nu cresc afara, ci in interior. Si nu ai niciodata nevoie de ele.
Asteptarea este o alegere doar uneori rasplatita. Totusi, in chiar ziua in care ramurile pomului din calea mea au fost golite, un om drag mi-a daruit o cireasa. Cireasa mea, care ma asteapta sus pe un ram. Cireasa mea pe care am ales sa nu o culeg niciodata.
Uite aici un gand Kan Pan!
Daca viata noastra ar fi un munte, nu am incepe sa il urcam chiar de la poale. Am incepe sa il urcam destul de aproape de varf. Am atinge destul de curand cel mai inalt punct unde am putea ajunge, poate nu chiar varful suprem, sunt putini cei care ajung pana acolo. Si ceea ce ar urma nu ar fi decat o coborare care ne-ar purta pasii, uneori peste coama unor varfuri mai mici, pana jos. Atat de jos cat vom putea ajunge.
Vezi tu Kan Pan! Eu zic totusi sa ne bucuram cu toata fiinta de coborarea asta, chiar daca pana la final ea urmeaza sa ne duca mult mai jos decat inaltimea punctului potential din care prima oara am pornit la drum.
Daca in gandul meu sa afla adevarul si tu o sa primesti curand dovada. Atunci cand imbatranim ne dor genunchii ca dupa o coborare lunga.
Pe tine te dor genunchii, Kan Pan?!