Intr-o zi, magarului Stelica i-au facut cu ochiul nurii bunelului. Nu era nici prima data cand il gasea atragator si nu era nici primul dintre oameni, caruia magarul ii facea astfel de avansuri. Doar ca el a avut atunci ghinion, combinat poate si cu cateva pahare de vin inainte. Paharele bunelului desigur, nu ale magarului, desi nici acesta din urma nu ar fi spus nu, daca nu ar fi fost mai degraba bautor de bere, pe care tata i-o mai servea uneori cu veselie, direct din sticla, la botul calului cum ii placea magarului sa i se spuna.
In ziua aceea, bunelul, cand a simtit avansurile magarului imbratisandu-i umerii si mataranga acestuia rascolindu-i pieptul, l-a respins cu fermitate cu cateva branciuri date in bot. Ceea ce nu i-a convenit deloc animalului care, ranit probabil in orgoliu, i-a muscat cu salbaticie unul dintre degete si a inceput sa il mestece ranjind ostentativ. Bunelul a strigat: au!!!… s-a sucit cumva, a scapat din stransoarea magarului si a luat-o la sanatoasa, cu animalul dupa el.
Din batatura, am auzit zgomotele de lupta si tipatul bunelului si veneam intr-un suflet, alergand ca sa il scap. Dar cand i-am vazut pe amandoi gonind inspre mine, mi-am schimbat brusc planurile si am inceput sa fug in sens invers, cu bunicul in urma mea, tinandu-se de mana din care sangele ii siroia si cu magarul Stelica, turbat, caci simtise gust de om, pe urmele noastre.
De la un timp, am inteles ca nu puteam castiga teren in fata atacatorului decat pe la viraje si fugeam catesitrei in cerc, in jurul capitei de paie, atat de abitir incat incepusem sa ajungem din urma magarul, de nu mai stia nici el cine pe cine alearga.
Dupa cateva ture bune, ochii mi-au picat pe o despartitura tainica din peretele capitei, in care am recunoscut calea catre cazemata secreta, croita acolo de mine si Ionel cu multa vreme inainte, unde ne ascundeam sa punem tara la cale, sporovaind cate cele. Asa ca, la una dintre treceri, cand mi-a venit mai bine, l-am tras pe bunelul de haina si am navalit amandoi in burta secreta a capitei, lasand agresorul sa continue sa alerge singur in cerc in jurul ei, multa vreme. Si a tot alergat asa, pana cand si-a amintit deodata ca pierduse ceva prin alta parte si a plecat intr-un suflet gonind spre acolo, ca sa il caute.
***
Nu mica i-a fost mirarea felcerului cand ne-a vazut venind, plini de sange, bunic si nepot deopotriva, inconjurati de curiosi si binevoitori, la dispensarul satului.
– Nea Culaita, i-a spus acesta bunelului, contempland locul gol unde, nu cu mult timp inainte, se afla mai mult de jumatate din degetul acestuia; unde este nene degetul, ca sa il coasem la loc!?
– L-a mancat magarul, l-a asigurat bunelul, l-a mancat si mi-a ras in fata, doctore! Dar lasa ca o sa imi vina si mie randul sa rad de el!
***
Si bunelul si-a tinut cuvantul! Peste doua zile a venit la noi veterinarul, insotit de vreo patru flacai mai vanjosi. Au pus jos magarul si i-au scos afara, cu o taietura iscusita, maretia dar si naravul, spre linistea noastra si razbunarea degetului bunicului.
Bunelul a apucat fuduliile magarului, s-a dus in fata ochilor indurerati ai acestuia si a facut gestul ca si cand ar musca din ele:
– Eeei… cum e acuma, Stelica, l-a intrebat el, aratandu-i podoabele inca pline de viata!? Nu-ti mai arde sa razi, nu-i asa!?
Si le-a lasat sa cada in praf, in fata magarului care a inchis ochii cu amaraciune, plecandu-si capul cu supunere.
©️copacul.ro