A trebuit sa iau niste decizii mai intai. Asa ca am luat invaziile de lacuste si le-am mutat sa se intample iarna.
Am luat apoi iarna si am declarat-o ca fiind in afara legii existentei mele. Am iesit afara si am inchis usa in urma mea.
Dar pentru ca viata mea, prietenii mei, parintii mei, au continuat sa existe doar inauntru, imediat ce am inchis usa, m-am intors si de zile intregi plang de am ruginit zavorul dar el nu vrea sa ma mai scape inauntru.
Va rog lacustelor, primiti-ma inapoi in viata mea!
Am descoperit in jur foarte multe obiecte capabile sa-mi gaseasca reflexia atunci cand imi iau trupul si il infasor in jurul meu.
In schimb, nu am gasit decat o singura oglinda cu ochii suficient de largi, incat sa ma cuprinda doar cand stau in fata ei gol, afara din trupul intins pe sarma la uscat.
Mi-am cumparat de curand o masina de spalat automata si, odata scos din ea, trupul meu are nevoie de mult mai putin timp sa se usuce si miroase mult mai frumos. In concecinta il port acum mai des si tot in consecinta in oglinda ta ma vezi mai rar.
theAdviser
Eu nu sunt deloc puternic.
Adanc inlauntrul meu se ascunde un eu mai mic, ce poarta si mai adanc in el un eu si mai mic, incovrigat de frica.
In ultimii ani am adunat straturi peste straturi de masti de chipuri peste chipul meu care, dedesubt, este galben de spaima. Atunci cand adorm, somnul ma cuprinde dinspre suprafata inspre interior, masca dupa masca, dupa masca. Iar ultimul care ramane treaz este chiar chipul meu dintai, cel care nu doarme niciodata, cel care sta cu plapuma trasa peste cap, cu picioarele adunate sub el si cu ochii holbati pandind venirea monstrului de sub pat.
Astazi am fost la plaja impreuna. Tu ai aratat minunat in costumul tau de baie alb, iar eu am aratat ca un ciudat si neadaptat infasurat in pelerina mea de ploaie galbena.
As fi vrut atat de mult sa ma intrebi de ce sunt imbracat asa.
Ti-as fi raspuns ca nu mai vreau sa ma intorc la tine doar in momentele de jos ale vietii mele. Ca nu mai vreau sa plec atat de usor cand soarele iese din nou pe cer. Ca gestul meu e un mesaj pentru tine ca nu mai vreau sa fi doar haina mea de vreme rea.
Dar tu nu m-ai intrebat nimic si eu doar m-am multumit sa transpir ingrozitor de tare.
Amintirile mele sunt ca un imens acvariu cu pesti. Iar eu stiu ca daca le curat apa suficient, daca le oxigenez si le hranesc indeajuns, imi vor bucura serile triste si lungi cu avantul lor zglobiu si colorat.
Cu toate astea, de la o vreme, casa mi-a ramas parca prea mica si acvariul prea mare. Pare ca la tot pasul prezenta bolului urias ma incurca si ma oboseste. Noaptea nu ma lasa sa dorm cu bolboroseala tuburilor lui de oxigen, iar dimineata vine mai devreme pentru mine purtata de lumina neoanelor lui albe.
Zilele trecute am vrut sa il arunc ca pe un obiect inutil si impovarator, dar cand l-am coborat de pe masa, asezat pe podea, i-am gasit un nou rost.
Pentru ca atunci cand ma prind cu picioarele sub marginile lui imi amintesc sa imi fac “abdomenele”.
– Intinde mana! Simti?
– Ce sa simt? Dar asta nu-i decat simpla o piatra.
– Nu, nu este doar o simpla piatra. Tocmai a devenit “acea piatra pe care eu ti-am daruit-o” si in curand, dupa cum vad ca evolueaza lucrurile, risca sa devina “piatra pe care tu ai refuzat-o“.
Atingerea noastra schimba starea lucrurilor care ne inconjoara. De exemplu piatra asta, pe care tu inca o cantaresti in mana privindu-o nedumerita, are un drum al ei unic. S-a nascut din parintii ei atunci cand pe acestia i-a cunoscut vulcanul. S-a slefuit in valurile marii si a calatorit cu avionul multe mile pana la tine. Este neagra, este lucioasa si nimic nu este intamplator in asta. Trecutul ei a modelat-o asa.
De aici inainte, drumul pe care il va avea in viata va continua sa o devina. Daca o arunci va ajunge sfarmata si colb, daca o pastrezi va locui tihnita in bolul de langa raftul cu carti din sufrageria ta.
Doar daca vei alege cea de a doua cale, eu si cu piatra vom ajunge sa ne cunoastem foarte bine. La inceput o voi vizita mai rar, poate o data pe luna; apoi o data pe saptamana… apoi zilnic. Pana cand, intr-o zi fericita din viata mea, ma voi muta sa locuiesc alaturi de ea… pentru totdeauna.
<<Si ochii tai sunt verzi ca si a
i mei. Daca as ramane intins aici toata viata nimeni nu ar putea sa ma gaseasca. Esti ascunzatoarea mea perfecta!
Atunci cand imi atingi parul, capul meu prinde radacini si mintea mea rodeste cele mai frumoase ganduri.
Ma visez cu bratele larg desfacute, imbratisand pasarile cerului si cand deschid ochii visul meu este chiar realitatea.
Oricat as alerga, odihna ma gaseste mereu alaturi de tine. Esti nesfarsit de mare, cat lumea. Lumea mea…>>
Asa imi amintesc copilaria, in toate clipele putine cand timpul se mai opreste sa il ascult. Au trecut multe anotimpuri. Nu au trecut insa toate…
– De ce ochii tai sunt verzi, ma intrebi tu acum curioasa?
– De la clorofila, iti raspund zambind. Pe cand eram copil m-a cunoscut Campia.
Partea plina a paharului nu este decat un soclu, un piedestal, pe care sta lafaita si superioara partea goala a acestuia. Si totusi nicaieri nu ii sta mai bine si de nicaieri golul nu ne inspira mai mult.
Daca as umple exact pe jumatate 40 de pahare as avea fix 40 de jumatati de plinuri si 40 de jumatati de goluri sau 40 de plinuri mai mici si 40 de goluri restranse pe care le-as putea usor preschimba, folosind aceleasi 40 de pahare, in 20 de plinuri si 20 de goluri, intregi.
Daca as sorbi apoi rand pe rand din fiecare pahar, in 20 de pahare pline muscatura mea ar marca diverse dimensiuni de goluri iar in celelalte 20 de pahare nu ar marca nimic. Astfel, singura proprietate descoperita de mine a golului este ca nu poate sa devina mai gol decat este deja, iar asta imi da o mare senzatie de liniste.
Sunt un palmier care creste pe varful unui munte, in mijlocul unei paduri de brazi. Nefiresc dar dispus sa isi asume soiul, incapatanat sa reziste drumului care l-a purtat pana acolo.
Inconjurat de brazi cu umbra deasa, in mijlocul padurii intunecate, palmierul ofera locul cu cel mai insorit sol.
Privit de la distanta, sufocat de desertul de umbra, pare ca in jurul copacului palmier creste o oaza de lumina si verde.
Loveste-ma inca odata! Asa. Acum ramai cu mana lipita de pieptul meu. Simti? Dupa fiecare lovitura pieptul meu vibreaza. Sunt ca o toba mare si goala si tot ce se aude din mine nu sunt decat urmele contactului meu cu ceilalti.
Buuuum….! Zbarrrrrrrrr…..!
Parinti, profesori, prieteni, neprieteni, cunoscuti, straini, rand pe rand au batut in mine umplind lumea mea cu ecoul lor.
Buuuum…! Zbarrrrrrrrr…!
Zi dupa zi, an dupa an, am cantat pe notele lor, muzica lor, cantecele lor. De aceea nu am stiut niciodata cine sunt EU. Nu am stiut care este muzica MEA, cantecul MEU, viata MEA. Pana astazi. Pentru ca astazi am avut revelatia modului in care as putea afla.
Daca atunci cand ma lovesc ceilalti, pieptul meu canta muzica lor, cand ma voi lovi singur ce va canta?
