De astazi se intorc pasarile calde. Din locul unde m-a lasat toamna privind in urma lor, sunt gata sa surprind primul semn al intoarcerii.
Din bratele larg desfacute ale V-ului ce s-a dus, vor tasni inspre mine V-urile victorioase ale glasurilor ce se intorc.
De abia acum inteleg ca impietrirea mea in acest loc, lunile ce au trecut, se numesc ASTEPTARE. Se intorc pasarile calde si eu le astept. Stiu ca daca le voi privi trecand peste capul meu ma voi putea, in sfarsit, urni de aici.
Viata reincepe!
Am luat gandurile mele despre tine, le-am asezat pe un taler de balanta si am vazut ca atarna mai greu decat gandurile pentru oricare dintre oamenii care te inconjoara.
Dar nu m-am multumit ca acest lucru te facea doar el special pentru mine si am cautat sa inteleg mai bine.
Eu stiu ca atunci cand le comnunicam oamenilor, cuvintele si gandurile noastre isi dau intalnire cu auzul si perceptia lor aproape de jumatatea drumului pe care il au de parcurs intre noi. Aproape de jumatate si nu chiar la jumatate, pentru ca asta depinde de forta de comunicare a partenerilor de dialog.
Totusi acest lucru nu se intampla mereu. Exista o anomalie ciudata care face ca, odata la mii de cazuri in comunicare, gandurile sa nu se mai opreasca la mijlocul drumului pentru a intalni acolo perceptia celuilalt. Doar atunci, ele parcurg toata distanta si obosite gasesc comuniune si ecou in mintea si gandurile CELUILALT. Dupa o vreme, se intorc de acolo imbogatite si grele si pentru un timp isi regasesc din nou ecou in mintea si gandurile TALE.
De aceea, aunci cand il cantaresti, un singur astfel de gand dublat de zeci de ori, este de zeci de ori mai greu decat oricare alt gand al tau.
Si totul iscat doar dintr-o anomalie ciudata ce noi oamenii obisnuim sa o numim PRIETENIE.
Cand ma intorc acasa imi regasesc amintirile inchise ca intr-un acvariu cu pesti.
Cata vreme apa lor este curata stiu ca le pot urmarii prin sticla ce le inconjoara. Le pot vedea dar nu le pot atinge…
Daca le hranesc atunci ele traiesc si eu ma bucur de prezenta lor. Cand nu le mai hranesc…se sting si mor, murdarind apa ce le inconjoara.
Cu timpul, amintirile mari le mananca pe cele mici, sfartecandu-le in bucati si imprestiindu-le prin tot acvariul. Si astfel raman din ce in ce mai putine, iar apa devine din ce in ce mai tulbure.
Apoi, va veni o zi cand o sa ma intorc acasa iar acvariul nu o sa mai fie ACOLO .
Dar nici eu nu o sa-l mai caut ATUNCI.
Astazi m-am asezat din nou in fata oglinzii. Dar nu mai sunt singur. Ma insosteste o paine calda si aburul ei creste intre noi ca un val misterios.
M-am insotit cu aceasta paine pentru ca nu stiu daca, acolo la tine, dincolo de oglinda, nu e o criza, sau o foamete despre care inca nu mi-ai vorbit.
Daca nu este, atunci cand ne vom intalni din nou, vei putea ca tu sa aduci laptele fierbinte si eu painea, sa lasam aburul sa se amestece si sa ne saturam amandoi.
theAdviser
Cand te privesc prin oglinda pare ca esti asemenea cu mine. Dar daca eu ma pieptan inspre dreapta imi copiezi gesturile doar ca sa-ti piepteni parul tau spre stanga.
Pare ca suntem asemenea, dar daca acum as pleca de aici inspre dreapta mea, tu m-ai urma iesind inspre stanga ta. La inceput aceasta calatorie ne va duce atat de departe unul de celalalt. Apoi distanta va incepe sa lucreze in favoarea noastra. Eu voi inconjura globul prin dreapta, iar tu prin stanga. Si sigur undeva, exact la capatul diametrului de acum al Pamantului, ne vom privi din nou prin oglinda.
Tu pe tine, eu pe mine.
theAdviser
Te-ai bronzat cu urme. Iar eu sunt singurul norocos care vede asta. Totusi te preocupa atat de mult aceasta situatie. Vrei sa fi perfecta pentru mine?
Dar tu mereu te bronzezi cu urme. Asta pentru ca esti pudica si nu faci nici “top” si nici “less”. Atunci eu de unde nu as stii ca asa e perfectiunea, asa cu urme albe de la sutien si de la slip pe piele.
Altfel tu ai vrea sa te bronzezi uniform si perfect doar pentru mine, dar eu te-as compara cu o perfectiune care nu esti tu. Si macar daca as fi cunoscut perfectiunea cu care te compar de la TV sau din reviste. Dar nu, poate ca am cunoscut-o live, candva, intr-un trup aramiu fara urme de slip sau de sutien.
Iar tu acum simti nevoia sa compari bronzul tau cu acel bronz si sa invingi. Dar tu esti doar tu. Iar eu nu ma pricep sa iti arat prea bine ca nu urmele de pe bronz te fac sa ma pierzi.
Sirop de mare, pentru ca asa mi-a venit mie sa ii spun.
“Ce inseamna sirop de mare ?”, ma intrebi tu. Poate sirop de mere, continui… Inceteaza sa mai scrii lucruri fara noima. Tu nu vezi ca nu le intelege nimeni?
Sirop de noima, imi incerc norocul din nou. Imi place foarte mult siropul de noima. Cand ajungi sa-l gusti, atunci gustul lui capata noima si imi place.
Nu ma prind de jocul tau, imi raspunzi. Nu e deloc realist, actual, nu imi aduce nimic. E o aiureala fara sens.
Sirop de sens. Sirop de aiureala. Sirop de joc, l-ai baut pe tot, nu mai ai deloc, iti raspund.
Mai bine da drumul la televizor, imi spui, sa ne uitam la un film ori la stiri ori la… la realitate.
Sirop de realitate. Dar pana si tu stii ca siropul realitatii e chiar viata, adica exact ce ramane dupa ce storci ca intr-un pahar de ani toate zilele si noptile in care, la orice raspuns pe care l-am asteptat de la tine, mai intai, eu, am nascocit o intrebare pe masura.
Ai spus albastru?!… Uita!… Verde? Uita!… Negru? Uita! Mai bine taci… nu mai spune culori. Nu mai spune nimic… taci complet! Atunci cand taci te aud cel mai bine. Pe tine. In spatele cuvintelor doar te ascunzi speriata ca lumina din frigider cand o striveste usa.
Nu vreau ceai. Nu vreau cafea. Nu vreau nici macar bere. Te vreau pe tine. Asa cum esti cand nu oferi nimic in plus, nimic suplimentar… nimic care sa te completeze. Cand nu mai adaugi nimic, ramai doar tu. Limpede ca o felie de paine proaspata, neintinsa nici cu pateu, nici cu unt, nici cu gem.
Nu te imbraca! nici cu puloverul, nici cu pantalonii, nici macar cu sutienul sau chilotii. Uita tot… Uita-le! Ori daca nu le poti uita pe toate deodata, uita-le pe rand. Incepe cu orice vrei tu dar uita mai intai chilotii, pentru ca de ei iti va fi cel mai greu sa te desparti. Nu e vina ta, ca 99% dintre femeile de aceasi varsta cu tine si tu esti dependenta de chiloti. Mai ales daca sunt cat mai chinuitori pentru fund, eventual tanga sau … manga… sau langa…
Dar mai presus decat toate te rog uita sa mai pleci in seara asta. Noptile fara tine sunt al dracului de stranii. Mobila trosneste ingrozitor, robinetele picura lung singuratate. Si mai vine si un gand cumplit ce nu imi da pace, ma trezeste din somn si ma trimite bajbaind la bucatarie. Deschid usa la frigider si inauntru lumina e stinsa.
Fiecare rama nu este decat un curcubeu cazut. Dar la fel ca oamenii si ramele si-au uitat originea. Dupa fiecare ploaie insa, impinse de o dorinta necunoscuta, ramele ca si curcubeiele ies si renasc din lumina.
Oamenii, la fel ca si ramele, sunt, in cea mai mare parte a lor, doar pamant. Dupa un algoritm necunoscut o picatura lichida ii scoate si pe ei la lumina.
Dar nici oamenii si nici ramele nu pot vizita lumina fara ca o particica din ea sa se ascunda pentru totdeauna in ei. Iar cu fiecare vizita, zestrea lor de lumina se adauga si ii schimba.
Astfel, pe o cale dinspre adancuri spre cer, ramele sunt doar pamant, curcubeiele sunt doar lumina, iar oamenii, in diversitatea lor, sunt undeva intre ele.
In viata oamenii pe care i-am intalnit si au contat au fost de doua feluri: oameni noduri si oameni funde.
Viata este o mare calatorie… Ne nastem inconjurati doar de oameni noduri si poate si de aceea, atunci cand incepem sa intelegem, cautam mai degraba sa ne insotim doar cu oameni funde.
Pe masura ce crestem si devenim mai maturi, inca inconjurati de funde, visam la noduri. Din cand in cand tragem de un snur si, cat ai clipi, funda se transforma in nod, iar nodul creste si ne ocupa si compune viata.
Odata cu trecerea timpului, nodurile nu mai cresc in numar ci doar in greutate. Iar fundele nu raman niciodata doar funde. Pentru ca mereu exista o sansa ca, in functie de snurul de care alegi sa tragi, fie sa le desfaci fie sa le transformi in noduri.
Nodurile sunt foarte greu de desfacut si foarte usor de taiat. Dar indiferent de calea pe care o alegi, atunci cand desfaci un nod, snurul va purta pe el, inevitabil, povara amintirii nodului defunct.
